Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 10-12 miliarde lei de la bănci

0
943

Ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute 10-12 miliarde de lei, în trimestrul al doilea al acestui an, cu 2,27-4,27 miliarde de lei peste suma obţinută în primul trimestru al acestui an şi cu 2 miliarde de lei sub cea dorită în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Pentru trimestrul II al anului 2019, Ministerul Finanţelor Publice anunţă atragerea unui volum indicativ de 10 – 12 mld. lei, reprezentând emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă”, a precizat instituţia.

Emisiunea de euroobligaţiuni din 27 martie a fost realizată în trei tranşe:

*1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani lung, cu o dobândă de 2%,

*500 de milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5%,

*1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani şi dobânda de 4,625%.

Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste 2,5 ori (aproximativ 9 miliarde de euro), iar un număr de 450 investitori au participat în tranzacţie. Fondurile aferente emisiunii de euroobligaţiuni în valoare de 3 miliarde euro, lansată în data de 27 martie 2019 pe pieţele financiare internaţionale, au fost încasate cu succes de către Ministerul Finanţelor Publice. Suma atrasă prin această emisiune va consolida rezerva în lei şi în valută existentă în prezent în Trezoreria Statului, la un nivel care acoperă peste 7 luni din necesarul de finanţare al anului 2019.

Un număr de 450 investitori au participat în tranzacţie, remarcându-se prezenţa substanţială a investitorilor din SUA, dar şi calitatea acestora, mare parte fiind investitori instituţionali.

“Emisiunea evidenţiază interesul sporit al investitorilor în euroobligaţiunile româneşti. Atât volumul atras de pe pieţele externe de capital, cât şi tranşa de 30 de ani, constituie performanţe deosebite şi demonstrează că România se bucură de încredere pe termen lung. Avem în vedere menţinerea în continuare a prezenţei României pe pieţele externe în vederea completării planului de finanţare previzionat pentru anul în curs şi în situaţia unor condiţii de piaţă favorabile chiar prefinanţarea nevoilor planificate pentru anul următor”, a declarat ministrul finanţelor publice.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here