Ministerul Finanţelor va fi gestiona Fondul Suveran de Investiţii . Se va cere punctul de vedere al Comisiei Europene

0
1527
ministerul-finantelor

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi gestionat de Ministerul de Finanţe, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competenţe legate de coordonare, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

„Prin programul de guvernare, unul din obiectivele strategice este fondul suveran de investiţii, important pentru dezvoltarea economică a României, care va fi un motor economic de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, toate companiile, nu doar din domeniul energiei, pentru că vorbim de un fond de investiţii la nivel general, toate companiile care sunt pe profit, care au capitalizare puternică din orice domeniu, ar trebui să fie în acest fond, aceasta în funcţie de comunicarea pe care o vom avea cu Comisia Europeană şi în funcţie de deciziile privind competiţia, să nu creăm probleme”, a spus ministrul, la conferinţa Focus Energetic.

El arătat că în şedinţa de Guvern de vineri s-a prezentat acest fond în primă lectură, urmând ca Guvernul să ceară punctul de vedere al Comisiei Europene cu privire la acest proiect.

Intrebat cine va gestiona fondul, Petcu a raspuns:

 „Fondul suveran, pentru că este un fond de investiţii, trebuie să fie la Ministerul de Finanţe, pentru că Ministerul de Finanţe trebuie să gestioneze aceşti bani. În general, toate activele, tot patrimoniul statului român, se gestionează de Ministerul de Finanţe, ca urmare ar trebui să fie la Ministerul de Finanţe”.

Totodată, acesta a arătat că ministerele de resort vor continua să aibă anumite competenţe în coordonarea companiilor.

„Ar putea să existe o mică fractură de colaborare şi de comunicare între ministerele de linie şi companiile care vor fi la fondul suveran. (…) Am avut o discuţie cu domnul Tudose când era ministrul al Economiei despre legătura care ar trebui să existe între ministerele noastre şi companiile care vor face parte din fond şi am stabilit ca, prin hotărârea de Guvern care se va elabora ulterior Legii pentru organizarea şi funcţionarea fondului, aceste ministere trebuie să-şi păstreze anumite competenţe asupra companiilor legate de coordonare, modul de cooperare, lucruri care vor fi stabilite în cadrul unei comisii tehnice de specialitate. Dar vom păstra în continuare aceste legături între ministerele de linie şi companiile care au aparţinut acestor ministere şi se vor duce către fondul suveran’, a susţinut Petcu.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis spre Parlament, a anunţat, vineri, premierul Mihai Tudose.

La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a spus că FSDI este „elementul central” al Programului de guvernare 2017 – 2020.

„Acest fond este o măsură de stimulare economică prin care, în urma atragerii de capital din piaţa financiară internă şi internaţională, vor putea fi constituite surse de finanţare pentru proiecte de investiţii profitabile şi sustenabile, ce vor antrena un efect de multiplicare în economie, conducând la dezvoltare, în paralel cu creşterea veniturilor bugetare. Ideea creării Fondului Suveran de Investiţii a fost agreată şi de instituţiile europene şi internaţionale’, a arătat Fifor.

Potrivit acestuia, FSDI va avea forma unei societăţi pe acţiuni cu unic acţionar – statul român, pe întreaga durată de funcţionare.

„Scopul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este să finanţeze din surse proprii şi din fonduri atrase proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile în diverse sectoare economice. Finanţarea se face din venituri obţinute din dividende încasate de la societăţile din portofoliul acestuia, din cele rezultate din operaţiuni cu instrumente financiare proprii şi din cele emise de alte entităţi, din venituri din vânzarea de pachete de acţiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligaţiuni şi din alte surse”, a precizat Fifor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here