Lucian Croitoru (BNR):Miza pentru naționalizarea Pilonului II este foarte mare prin implicațiile pe care le are în menținerea unui grad înalt de dependență de redistribuirea de la buget pe ruta pensiilor

0
752

„În societatea românească, sistemul de pensii s-a dezvoltat pornind de la existența unui singur pilon, și anume a pilonului public, spre un sistem cu trei piloane. Pe lângă Pilonul I, care este de tipul pay as you go, fără capitalizare, s-au înființat Pilonul II și Pilonul III, care sunt administrate privat și se bazează pe investirea resurselor, care în cazul Pilonului II nu reprezintă contribuții suplimentare, ci redirecționarea unei părți din contribuția care se aloca anterior Pilonului I.

La Pilonul II participă toate persoanele care în 2008, la înființarea pilonului, aveau sub 35 de ani și, opțional, persoanele care aveau vârsta cuprinsă între 35 de ani și 45 de ani. La Pilonul III, oamenii pot participa benevol cu contribuții distincte de cele referitoare la celelalte două piloane”, a scris Lucian Croitoru, consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR Mugur Isărescu .

Mai jos, textul integral de pe blogul lui Lucian Croitoru:

Aceasta este o reformă cu implicații profunde în societatea românească deoarece stabilește o legătură mai clară între, pe de o parte, contribuțiile individuale și investirea acestora și, pe de altă parte, pensiile individuale. În același timp, el reduce presiunea pensiilor asupra bugetului public, stimulează creșterea economică prin investirea contribuțiilor, ajută la dezvoltrea pieței de capital și, foarte important, diminuează dependența oamenilor de redistribuirea de la bugetul public.

De ceva vreme însă, această reformă a fost pusă în discuție și în societatea noastră prin apariția ideii de naționalizare a Pilonului II, după ce Ungaria și Polonia au naționalizat schemele lor similare Pilonului II. Unii anliști cred că reversarea acestei reforme la noi este reflectarea nevoii imediate de bani la buget. Este posibil ca acest motiv să fie cât se poate de real. Este de asemenea posibil, așa cum sugerează unii analiști, ca referirea unor oficiali la randamentul Pilonului I, care nu are cum să aibă un randament, să fie doar o tehnică de a abate atenția de la nevoia imediată a guvernului de a găsi noi surse de venituri după ce a redus impozitele concomitent cu creșterea cheltuielilor, riscând derapaje ale deficitului bugetar peste 3 la sută pentru mai mulți ani.

Dar aducerea în discuție a naționlizării Pilonului II nu se poate să nu ducă cu gândul la ideologia elitei noastre conducătoare și a mizei acestei ideologii, și anume că statul trebuie să dețină rolul central în administrarea economiei. În această ideologie, contrafactual, statul este un mai bun administrator decât sectorul privat, care este văzut de elită ca animat de „intenții negative, fariseice și perverse”- așa cum am scris cândva.

În virtutea acestei ideologii, motivul nevoii imediate de bani la buget, menționat mai sus, este numai conjunctural primul în ordinea motivelor pentru care autoritățile râvnesc la Pilonul II. Motivul adevărat vizează termenul lung și este mai profund. Desfiinațarea Pilonului II servește foarte bine scopul general al elitei noastre, ca statul să-și întărească rolul central în administrarea economiei. Dar, în atingerea acestui scop general, elita noastră are o multitudine de mijloace, în care desfiinațarea Pilonului II nu joacă în mod necesar un rol primordial. Dacă ar fi numai acest motiv – creșterea rolului statului în economie – probabil că nici guvernele de dreapta nici cele de stânga nu ar fi stringent interesate de desființarea Pilonului II.

Desființarea Pilonului II este însă esențială pentru atingerea unui alt scop, și anume menținerea unui grad înalt de dependență a oamenilor de redistribuirea de la buget. Acest scop nu este neapărat scopul elitei conducătoare în general. Această elită este formată atât din oameni care se autoetichetează ca fiind de dreapta, cât și de oameni care sunt de stânga. Ei sunt similari în acțiunile lor atunci când e vorba de creșterea cheltuielilor sociale, dar se deosebesc prin aceea că, în limitele ideologiei menționate, cei de dreapta favorizează mai mult forțele pieței. Având în vedere această distincție, rezultă că obiectivul menținerii unei dependențe mărite de redistribuirea de la buget este esențial pentru menținerea poziției dominante pe scena politică a partidelor care favorizează redistribuirea în detrimentul pieţelor.

Punând la un loc perspectivele obiectivelor imediat-economice cu cele ale obiectivelor politice pe termen mediu-lung, rezultă că dacă ar desființa Pilonul II, guvernarea actuală ar beneficia într-un moment dificil de resurse suplimentare pentru buget și, mult mai important, ar asigura o cale prin care să refacă dependența de redistribuire pe care crearea Pilonului II a slăbit-o și va continua să o slăbească mai departe dacă va crește în importanță, conform angajamentului inițial luat de autorități, dar nerespectat, de a crește contribuția la Pilonul II la 6 la sută din salariul brut (țintă care trebuia atinsă în 2016), de la 5,1 la sută cât este în prezent.

Pentru a înțelege mai bine această din urmă idee trebuie pornit de la modul în care funcționează Pilonul I și Pilonul II într-o societate cu instituții slabe, în care gradul de integritate al guvernului este de numai 45,9 la sută, iar drepturile de proprietate au un indice care, înainte de a crește de la 35 la sută în 2016 (pe baza datelor disponibile în 2015) la 63,9 la sută în 2017 (pe baza datelor disponibile până la 30 iunie 2016), s-a situat la 30 la sută în perioada 1995-2008 și la 40 la sută în perioada 2009-2015 (vezi Heritage Foundation).

Este esențial pentru raționamentul de aici să se înțeleagă din capul locului că într-o societate ca cea descrisă, predictibilitatea fiscală este foarte scăzută, astfel că sistemul de pensii publice, cum este și Pilonul I al sistemului de pensii din România, va tinde să fie în deficit. Într-o astfel de societate, acest deficit nu este atât un rezultat nedorit, cât este un instrument în lupta politică, așa cum voi arăta imediat. Pilonul I este administrat de stat, care stabilește un sistem de beneficii (pensiile) și unul de finanțare (contribuțiile plătite de salariați, pensionari și firme). Sumele distribuite sub formă de pensii sunt influențate de cotele de contribuții stabilite de stat, dar nu sunt neapărat corelate pentru a asigura, în dinamică, un echilibru între pensii și contribuții.

Cu cât guvernările sunt mai puțin integre și mai populiste, cu cât instituțiile sunt mai slabe, mai politizate, mai puțin populate cu specialiști și cu cât mai schimbătoare sunt regulile pe care le administrează aceste instituții, cu atât criteriile și principiile economice vor juca un rol mai firav în stabilirea contribuțiilor și a pensiilor, ceea ce, pe termen lung, va rezulta în mod necesar în deficitul schemei publice de pensii. În funcție de arbitrariul din stabilirea cotelor și a pensiilor, de aberații gen pensii speciale, Pilonul I poate fi oricând un sac fără fund.

Deficitul Pilonului I este numai o noțiune administrativă, definită în raport cu contribuțiile stabilite și cu mărimea pensiilor: pentru a nu-i supăra direct pe oameni prin mărirea cotelor suficient pentru a acoperi deficitul, statul îl acoperă din alte taxe și impozite, adică din banii tuturor contribuabililot, numai că acești bani nefiind o decupare directă din veniturile individuale, cum este CAS-ul, este mai ușor acceptabilă. În consecință, statul alocă mai puțini bani pentru investiții și alte obiective ale bugetului public atunci când Pilonul I are deficit. Acesta este un cost pentru societate, dar așa cum voi arăta imediat, este acceptabil pentru o parte a spectrului politic.

Dacă ar stabili cote acoperitoare, pentru ca Pilonul I să nu aibă deficit, salariații nu doar că ar vedea, cum de fapt văd mereu, dar ar și simți direct în buzunare distorsiunile din sistemul public de pensii și s-ar revolta. Dacă ar stabili pensii mai mici, care să poată fi acoperite din cotele existente, i-ar supăra pe pensionari. Din aceste „restricții politice” ce apar într-un sistem cu instituții și reguli slabe, rezultă permanent un deficit la Pilonul I. La noi este de mult timp așa. În prezent, deficitul Pilonului I, calculat prin luarea în considerare a contribuțiilor, a pensiilor normale și a celor speciale, indiferent că sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale sau din bugetul de stat este de aproximativ 23-24 miliarde de lei. Chiar dacă s-ar naționaliza Pilonul II, cum s-ar dori de către unii, tot s-ar ajunge, mai devreme sau mai târziu, la un deficit al Pilonului I. Deficitul Pilonului I exercită o permenentă presiune fie pentru reducerea pensiilor, fie pentru creșterea contribuțiilor, fie pentru ambele, ceea ce dă partidelor care favorizează redistribuirea un avantaj asupra celor care, în mod responsabil, ar dori echilibrarea Pilonului I de pensii. La această presiune m-am referit mai sus când am afirmat că deficitul Pilonului I este un instrument de luptă politică, iar costul său în termeni de reducere a investițiilor este acceptabil pentru cei care favorizează redistribuirea.

Spre deosebire de Pilonul I, Pilonul II este un fond administrat privat, care investește contribuțiile participanților după criterii economice. Randamentele acelor investiții sunt dependente de calitatea investițiilor, de ciclul economic, de manifestarea factorilor de risc etc. Viitoarele pensii plătite din acest fond depind atât de contribuțiile definite plătite de fiecare de-a lungul vieții, cât și de randamentele de fructificare a acelor contribuții. Pilonul II tinde să aibă surplus și există un beneficiu minim garantat.

Pe măsură ce Pilonul II, alături de schemele benevole private (Pilonul III) se dezvoltă, ponderea Pilonului I în asigurarea pensiilor scade. Acest aspect este important într-o societate în care stânga politică se bizuie pe dependența de redistribuirea de la buget pentru a obține voturi. Scăderea importanței Pilonului I echivalează cu pierderea viitoare de voturi. În Pilonul I sunt cuprinși toți cei care au astăzi aproape 45 de ani sau mai puțin, și o parte dintre cei care au între 45 și 55 de ani. Dintre aceștia relativ mulți sunt dependenți de redistribuire, dar dependența lor de redistribuire este deja mai mică comparativ cu a celor ale căror pensii depind în întregime de Pilonul I.

Acum putem spune mai clar că miza pentru naționalizarea Pilonului II, total sau parțial este foarte mare nu atât prin sumele cu care ar intra în schema publică de pensii, ci prin implicațiile pe care le are în menținerea unui grad înalt de dependență de redistribuirea de la buget pe ruta pensiilor. Privită în dinamică, aceasta este miza reală a acaparării Pilonului II de către un stat în care elita conducătoare crede că statul trebuie să aibă un rol central în administrarea economiei, guvernele au un grad scăzut de integritate, drepturile de proprietate sunt slabe, ca și instituțiile, regulile fiscale se schimbă cu frecvență mare, iar legislația are multe prevederi neclare, incoerente între ele și dedicate unor grupuri de interese (părtinitoare).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ