Letonia, Grecia, Estonia şi România sunt statele din Uniunea Europeană care, din 2007, au înregistrat cel mai semnificativ declin al investiţiilor ca procent din PIB

0
1036

Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), mai arată că, ţări ca Suedia, Austria şi Germania şi-au majorat investiţiile

În perioada 2007 – 2017, cel mai semnificativ declin al investiţiilor (din sectorul public şi din cel privat) ca procent din PIB s-a înregistrat în Letonia (19,9% în 2017 faţă de 36,4% în 2007, sau minus 16,5 puncte procentuale), Grecia (minus 13,4 puncte procentuale), Estonia (minus 12,9 puncte procentuale), România (minus 12,5 puncte procentuale), Spania (minus 10,4 puncte procentuale), Slovenia (minus 10,3 puncte procentuale), Lituania (minus 9,8 puncte procentuale) şi Bulgaria (minus 9,1 puncte procentuale).

Aşa cum se poate observa şi din graficul de mai jos, ţara noastră se află printre statele europene cu cea mai mare scădere a investiţiilor în economie. Practic, în România declinul în perioada 2007-2017 este de minus 12,5 puncte procentuale.

În contrast, în perioada 2007 – 2017, o majorare a nivelului investiţiilor ca procent din PIB a fost raportată în Suedia (de la 23,9% în 2007 la 24,9% în 2017, sau un punct procentual), Austria (0,6 puncte procentuale) şi Germania (0,2 puncte procentuale), în timp ce în Belgia a rămas aproape stabilă (0,1 puncte procentuale).

În 2017, totalul investiţiilor (din sectorul public şi din cel privat) din statele membre ale UE s-a ridicat la aproape 3.100 miliarde de euro. Construcţiile au reprezentat aproape jumătate din aceste investiţii, urmate de utilaje, echipamente şi sisteme de armament (31%) şi articole legate de dreptul de proprietate intelectuală (19%). În ansamblu, în 2017, investiţiile totale au reprezentat echivalentul a 20,1% din PIB, faţă de 22,4% în 2007, înaintea crizei financiare globale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here