Amenzile pentru formarea cartelurilor, înţelegerile verticale şi abuzul de poziţie dominantă au adus la buget 93 milioane euro  

0
401

În 2018, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de 435.194.856 lei (93 milioane euro), cu 253,5% mai mult decât în anul anterior, faţă de amenzi de 123.114.190 lei aplicate în 2017.

Este al doilea an ca valoare cumulată a amenzilor. Singurul an cu amenzi mai mari decât această sumă din 2018 a fost 2011, când companiile petroliere primit o amendă record de 880 milioane lei (peste 200 milioane euro) reprezentând 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010. Au fost sancţionate 74 de companii sau asociaţii, dintre care aproximativ jumătate au recunoscut încălcarea legii şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

Din totalul amenzilor, cele mai multe au fost aplicate pentru formarea cartelurilor, 62,1%, pentru înţelegeri verticale 22.2% şi pentru abuz de poziţie dominantă 15%.

 „Anul 2018 ocupă locul II în clasamentul celor mai mari amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei, pe locul I fiind anul 2011, cu amenzi totale în valoare de 1.246.641.324 lei, iar pe locul III s-ar afla amenzile aplicate în anul 2015, de 239.680.544 lei”, a anunţat autoritatea de concurenţă.

Amenzile ar fi fost mult mai mari însă unele dintre companiile care au încălcat regulile competiției au recunoscut greșeala și în acest fel au primit sancțiuni mai scăzute.

„Tot mai multe companii primesc o reducere a sancţiunilor, ca urmare a recunoaşterii faptului că au încălcat Legea concurenţei. Acest lucru arată că avem dovezi forte bune, cazuri solide, lucru confirmat şi de instanţă”, a anunţat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Anul trecut, patru companii au aplicat la programul de clemenţă, ceea ce înseamnă că nu doar că şi-au recunoscut vina, dar au venit şi cu dovezi. Astfel, patru companii (Japan Radio Co. Ltd., Alphatron Marine B.V., Euroins România, Christian Tour) au aplicat la programul de clemenţă, aducând dovezi ce au condus la soluţionarea cazului.

La sfârşitul anului 2018, Consiliul Concurenţei avea în derulare 37 de investigaţii privind posibila încălcare a Legii concurenţei, cu una mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 21 dintre investigaţiile în desfăşurare la 31 decembrie 2018 vizau înţelegeri de tip cartel, iar 11 aveau ca obiect abuzul de poziţie dominantă. În 2018, au fost finalizate patru anchete sectoriale (lemn, comerţ online, gaze naturale, ape minerale). La sfârşitul anului erau în derulare 11 anchete sectoriale/studii, dintre care 3 au fost declanşate în 2018: medicamente fără prescripţie medicală, economia colaborativă – sharing economy şi efectele platformelor de tip BigData asupra concurenţei).

În plus, în 2018 s-au desfăşurat 15 inspecţii inopinate la 55 de sedii şi puncte de lucru. A doua inspecţie inopinată efectuată pe teritoriul altor state membre UE (Italia, Belgia), în cadrul investigaţiei privind posibilă înţelegere pe piaţa imunoglobulinelor umane simple.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ