Înlocuirea modului de calcul actual pentru indicele ROBOR nu va aduce ieftinirea creditelor

0
889

Consilierul pe probleme de strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Adrian Vasilescu cere ruperea ”taxei pe lăcomie” de ROBOR pentru ca dobânzile să scadă.

”Un indicator al pieţei monetare, ROBOR-ul, exprimând medii ale dobânzilor la care băncile fac plasamente în lei la alte bănci, este în atenţia uneia dintre comisiile Senatului. Motivul fiind, ca intenţie, generos: găsirea unei soluţii care să conducă la ieftinirea creditului în România prin modificarea formulei de calcul al Robor-ului.

Numai că această intenţie, oricât ar fi de generoasă, nu are cum să ajungă la rezultatul scontat. Pentru că în formula actuală a dobânzii active – am numit dobânda la credite -, constituită (aşa cum prevede o ordonanţă de urgenţă a guvernului din 2010) prin adunarea ROBOR-ului cu marja băncii creditoare, o reducere a ROBOR-ului nu de către piaţă, ci prin găsirea unei formule-magice de recalculare, ar avea o influenţă egală cu… zero”, a scris Vasilescu,
                                                                                                                                  ROBOR va fi media tranzacțiilor

Opinia sa vine în contextul în care Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a afirmat că modul de calcul al indicelui ROBOR va fi schimbat. Acesta nu va mai fi calculat prin procedura actuală, ci se va folosi media tranzacțiilor interbancare.

Vasilescu spune însă că singura modalitate realistă de a reduce dobânzile este ruperea ”taxei pe lăcomie” de indicele ROBOR. Potrivit OUG 114, băncile plătesc această taxă dacă indicele ROBOR depășește 2%.

Acesta aduce în discuție și acuzațiile senatorului ALDE Daniel Zamfir, care spunea că ”BNR și băncile manipulează ROBOR”. Vasilescu spune că acest lucru a fost infirmat de mediul academic sau presă.

Mai mult, ”taxa pe lăcomie” în loc să ieftinească creditele le-a scumpit, mai spune acesta, după ce ROBOR a trecut de 3% în acest an.

”Efectul a fost însă tocmai invers: de trei luni, de când OUG 114 a intrat în vigoare, Robor-ul a urcat întruna. A urcat de la valori în jur de 2 la sută către plafonul maxim de 3,50 %. Şi când scriu «plafonul maxim», iau în calcul faptul că tentaţiile unor bănci de a-şi plasa excedentele de lei la cotaţii mai mari de 3,50 % n-au lipsit, dar mecanismul coridorului dobânzilor impus de BNR a funcţionat, blocând creşterea peste acest nivel atât a Robor-ului, cât şi a dobânzilor la credite”, a conchis consilierul BNR.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here