Indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut, în septembrie, la cea mai redusă valoare din ultimii patru ani, 45,4 puncte, potrivit CFA România

0
1061
indicatorul-cfa-de-incredere-macroeconomica-in-scadere

“În luna septembrie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 45,4 puncte (cea mai scăzuta valoare din iunie 2013), fiind cu 5,3 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior”, se arată într-un comunicat al CFA România, remis AGERPRES.

Potrivit asociaţiei profesioniştilor în investiţii, scăderea a fost generată de ambele componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 63,9 puncte, valoare în scădere cu 4,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 5,7 puncte, până la valoarea de 36,1 puncte (cea mai redusă valoare din octombrie 2012).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 79% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6300 (în creştere cu 123 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,6696 (valoare în creştere cu 173 pips).

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2018/octombrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,36% (valoare mai mică cu 0,19 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior).

“Sunt de remarcat anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 97%, şi respectiv 100% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 1,94%, iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţa de 5 ani este de 3,27%”, precizează sursa citată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here