În vreme ce juniorii de la CSM caută sală, Primăria Bucureşti dă bani pentru Muzeul Fotbalului

0
1353

Fostul fotbalist stelist, Florentin Dumitru, a devenit bugetar. Din februarie până în mai, a lucrat ca administrator al Arenei Naţionale, în cadrul ALPAB. Apoi a fost mutat ca director la Compania Municipală „Sport pentru Toţi” SA. Are un salariu lunar de 3.200 de euro. Cât va câştiga şi un medic specialist, prin 2020, conform Ministerului Muncii.

Compania condusă de fostul fotbalist e parte din holdingul înfiinţat de Primăria Capitalei, în primăvară. Cele 22 de societăţi pe acţiuni „prestează servicii şi realizează lucrări de interes public”. „Sport pentru Toţi”, de exemplu, va administra, construi şi dezvolta bazele sportive şi terenurile de sport din Capitală. Şi, se arată în expunerea de motive a PMB, ar trebui să aibă un „impact direct şi pozitiv asupra sportului de masă”.

Pe lângă Florentin Dumitru, din Consiliul de Administraţie fac parte Gabriela Szabo, preşedinte la CSM Bucureşti, un profesor de sport de la Politehnică, un fost deputat, un director de liceu, un director în PMB şi soţia unui ministru din cabinetul Tudose. În total, compania are 115 angajaţi, nu e chiar o masă, cum şi-a propus primarul. Dar încă se roboteşte la consolidarea organigramei, scrie Cotidianul.

Cum câştigul salarial mediu în „Sport pentru Toţi” e de aproximativ 1.000 de euro, rezultă o cheltuială anuală cu salariile de 1,3 milioane de euro. La sfârşitul lui septembrie, notează wall-street.ro, societatea condusă de Florentin Dumitru a cerut de la PMB un împrumut de 1,4 milioane de euro. În nota de fundamentare, compania susţine că vrea să angajeze personal pentru „trei baze sportive pe care urmează să le primească în administrare”. Şi în care ar urma să activeze 750 de copii. Judecând după lista de job-uri – antrenori UEFA, preparatori fizici, medici, psihologi, „responsabil organizare”, „amenajator bază”, centrele se vor ocupa de fotbal juvenil.

Din împrumut, un milion de euro va merge la salariile personalului, iar restul de 400.000 de euro – la „achiziţionarea de echipamente”. Nu vă gândiţi la mingi, jaloane şi alte jucării. Marele echipament constă într-un „sistem videoLed”, în valoare de aproximativ 300.000 de euro, „care să aducă un plus de venit în cadrul companiei”. Proiectul a fost supus spre aprobare de primarul Gabriela Firea şi a obţinut votul Consiliului General.

Un consilier liberal, Ciprian Ciucu, susţine că „Sport pentru Toţi” a cerut bani, printre altele, şi pentru un Muzeu Naţional al Fotbalului, care ar costa în jur de 100.000 de euro. Fără îndoială, muzeul va fi dotat şi cu nişte statui, opere de artă, ce n-a văzut comuna din Paris! Nu neapărat statui de fotbalişti. Ci dubluri din depozitele de sculpturi ale Primăriei, care nu mai are unde să le amplaseze, din pricina numărului mare de maşini.

În jumătate de an de la înfiinţare, cam asta a făcut Compania „Sport pentru Toţi”. A împrumutat bani publici pentru centre de excelenţă în fotbal şi pentru televizoare. În timpul ăsta, la clubul Primăriei, junioarele de la handbal, urmaşele Cristinei Neagu, se antrenează, în prezent, în subsolul unui mall. S-au antrenat şi în săli de suprafaţă, la Floreasca, la Rapid, la Apollo. Clubul nostru aur poartă, noi umblăm din sector în sector.

Jocurile sunt făcute, financiar vorbind. Guvernul spune că e prea sărac să dea bani pe polivalente ieftine. Finanţează numai stadioane de firmă de casă. PMB dă bani pentru fotbal, televizoare faraonice şi monumente de sticlă, să aibă ce pune pe ele. CSM Bucureşti are 13 milioane de euro buget anual, dar, din motive straniere, nu-şi permite măcar o sală de sport şcolară, din aceea de un milion de euro supralicitaţi, din programul Năstase.

Prin urmare, „impactul direct şi pozitiv” asupra sportului de masă în Bucureşti se simte numai în grila de salarii a SA-ului Primăriei. E spor pentru toţi. În rest, copiii din Capitală trebuie să se descurce cum pot, dacă ţin morţiş să bată mingea. La urma-urmei, pentru aşa ceva, există blocuri.

 Toate detaliile pe:

http://blogsport.gsp.ro/andries/2017/10/18/copiii-la-subsol-statuile-la-mansarda/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here