În situaţia în care Bursa de Peşte nu va redeveni funcţională, România poate fi obligată să restituie fondurile europene

0
188

Bursa de Peşte din Tulcea a fost inaugurată cu mare fast la începutul lunii aprilie 2019, însă în prezent clădirea este nefolosită, angajaţii nu au ce să muncească, iar tranzacţiile bursei ce trebuiau să se facă printr-un sistem IT de ultimă generaţie sunt de tipul anunţurilor de pe OLX, scrie Agrointel.ro.

Potrivit Agrointel.ro, un reprezentant al Comisiei Europene a anunţat că ţara noastră ar putea fi obligată să restituie banii cheltuiţi, cele cinci milioane de euro.

În perioada următoare se vor verifica mai atent actele finanţării. Chiar şi primele două tranzacţii ale bursei de mărfuri, prin care oficialii români au încercat păcălească reprezentanţii Comisiei Europene că Bursa de Peşte este funcţională, au fost aranjate şi se realizau şi fără bursă.

Inaugurarea Bursei de Peşte a avut loc pe 8 aprilie, în prezenţa premierului României şi a ministrului Agriculturii. Panglica a fost tăiată de premierul Viorica Dăncilă, de ministrul Agiculturii, Petre Daea şi de Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

Oficial, construcţia bursei de la Tulcea a fost finalizată în luna ianuarie 2016. Doar că autorităţile nu au inaugurat până acum investiţia făcută în mare parte cu bani europeni deoarece proiectul nu a cuprins şi racordarea clădirii la utilităţi. De aceea, trei ani a stat cu lacătul pe uşă.

Bursa de Peşte este o investiţie (bani europeni şi bani de la bugetul de stat) de aproape 28 de milioane de lei care va funcţiona, în realitate, ca un Centru de prima vânzare. Peştele va fi adus de pescarul autorizat la punctul ce colectare cel mai apropiat, cu mijloace proprii de transport. În punctul de colectare peştele este cântărit şi sortat şi înregistrat electronic, apoi condiţionat cu fulgi de gheaţă şi încărcat în mijloacele de transport cu destinaţia Bursa de peste Tulcea.

Pentru aceasta, statul român a achiziţionat trei ambarcaţiuni şi patru maşini frigorifice.   Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), beneficiarii investiţiei, au declarat că o astfel de bursă este necesară deoarece prin intermediul acesteia va fi licitată şi comercializată oferta de produse pescăreşti „obţinută preponderent din pescuitul comercial desfăşurat în Delta Dunării, implicit, pentru a crea o piaţă concurenţială funcţională care să permită asociaţilor de pescari şi pescarilor să obţină cele mai bune preţuri de vânzare.”

Adrian Izvoranu, consilierul ministrului Agriculturii, Petre Daea:

„Ea va lucra şi va opera ca un punct de primă vânzare de peşte în sensul că va cumpăra peşte de la pescari şi-l va distribui în piaţă către marile lanţuri de magazine. Va fi o cherhana în plus. Până acum avem cinci cherhanale (centre de colectare) care sunt racordate la bursă cu terminale electronice şi mergem mai departe să-i convingem şi pe ceilalţi să devină furnizorii noştri. În felul acesta vor fi din ce în ce mai puţine vânzări nefiscalizate şi necontrolate. Intrăm pe un sistem ordonat şi civilizat, cu plata la timp, cu control, cu tot ce trebuie.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ