În luna septembrie, din cauza scăderii natalităţii, s-a accentuat declinul demografic

0
288

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul a accelerat în septembrie, când s-au pierdut 1.671 de locuitori, faţă de 1.248 în aceeaşi lună a anului trecut, în principal din cauza scăderii natalităţii.

În august, populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit: s-au pierdut 1.430 locuitori, faţă de 3.069 în aceeaşi lună a anului trecut.

În septembrie, s-au născut 17.055 copii, cu 978 mai puţini decât în august şi cu 297 mai puţini decât în septembrie 2017.

Totodată, în septembrie s-au înregistrat 18.726 de decese, cu 1.737 mai puţine decât în august şi cu 126 mai multe faţă de septembrie 2017.

Mortalitatea infantilă din România a scăzut în septembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 103 decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 16 mai puţine decât în urmă cu un an.

În septembrie 2018, la oficiile de stare civilă s‐au înregistrat 20.149 căsătorii, cu 2.657 mai multe decât în august 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.584, cu 315 mai multe decât în luna august 2018.

Populaţia rezidentă în România a scăzut în 2017 cu 120.700 de persoane, ritm redus faţă de cel din anul precedent, din cauza declinului demografic şi a emigraţiei, arată datele publicate de INS în august 2018.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ