În luna octombrie rezervele valutare administrate de BNR au crescut cu 948 milioane euro, la 32,37 miliarde euro  

0
264

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au urcat în octombrie cu 3%, la 32,369 miliarde de euro, comparativ cu nivelul consemnat la finalul lunii septembrie, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis Agerpres.

În cursul lunii au avut loc intrări de 2,723 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1,750 de miliarde de euro) şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 1,775 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (939 de milioane de euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,580 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2018 au fost de 35,949 miliarde de euro, faţă de 34,824 miliarde de euro la 30 septembrie 2018.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 151 de milioane de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ