În luna martie România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE – 4,2%

0
95

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în luna precedentă, şi s-a menţinut la 1,6% în Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,4% în martie, în timp ce România, Ungaria şi Olanda au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

România a înregistrat, în martie, o rată anuală a inflaţiei de 4,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de trei ori mai mare decât media zonei euro (1,4%), potrivit datelor anunţate de Eurostat.

În 10 aprilie, Institutul Naţional de Statistică a anunţat că rata anuală a inflaţiei din România, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut în martie la 4,03%, de la 3,83% în februarie. 

Eurostat a anunţat că, după România (4,2%), cele mai mari rate anuale ale inflaţiei din UE le-au avut, în martie, Ungaria (3,8%), Olanda (2,9%), Bulgaria (2,8%), Slovacia şi Letonia (câte 2,7%).

Totodată, cele mai mici rate anuale ale inflaţiei le-au înregistrat Portugalia (0,8%), Grecia (1%), Irlanda, Croaţia, Italia, Cipru şi Finlanda (câte 1,1%).

În UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,6% în martie, la fel ca cea înregistrată în februarie. În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în februarie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ