In 2016 România a fost, după Italia, ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare proporţie de persoane inactive din totalul populaţiei ţării cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani

0
1525

Conform Eurostat ,proporţia persoanelor care nu erau înregistrate în câmpul muncii a fost de 34,4% din totalul populaţiei, în România, aceeaşi proporţie fiind înregistrată şi în Croaţia, care are însă o populaţie mult mai mică decât a ţării noastre. Ţara noastră a fost astfel depăşită numai de Italia, unde 35,1% din totalul populaţiei era inactivă.

Belgia şi Grecia urmau în clasament, cu o proporţie de 32,4% şi de 31,8% populaţie inactivă. La polul opus se aflau Suedia (17,9%), Danemarca (20%) şi Olanda (20,3%).

La nivel european, 89 de milioane de persoane cu vârste cuprinse în 15 şi 64 de ani erau inactive economic, ceea ce înseamnă puţin peste un sfert (27,1%) din totalul populaţiei europene de această vârstă. Circa 8 din 10 persoane (78%) aflate în această situaţie au declarat că nu vor să muncească.

Nivelul de educaţie joacă un rol important, proporţia persoanelor inactive din UE scăzând pe măsură ce nivelul educaţional a crescut. În timp ce jumătate (47%) dintre cei de 15-64 de ani cu un nivel educaţional scăzut erau inactivi în 2016, această proporţie a scăzut la 24% pentru cei cu educaţie medie şi la 12% când a fost vorba de populaţie cu un nivel înalt de educaţie.

Proporţia în cadrul persoanelor inactive diferă semnificativ pe sexe. În România, sunt de două ori mai multe femei inactive decât bărbaţi. Tendinţa se menţine şi la nivel european, nivelul femeilor inactive fiind mai mare decât cel al bărbaţilor inactivi în fiecare ţară membră, numai că proporţia diferă de la stat la stat.

Persoanele care sunt inactive, adică nu sunt cuprinse în câmpul muncii, nu sunt nici angajate, nici şomere. Astfel, sunt incluse persoanele care studiază sau primesc traininguri, pensionate, care suferă de boli grave sau handicap sau au grijă de copii sau de adulţi cu incapacitate de muncă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here