Guvernul a prelungit termenul până la care se pot achita retroactiv contribuțiile la pensii

0
2153
Guvernul a prelungit termenul până la care se pot achita retroactiv contribuțiile la pensii

Guvernul a decis prelungirea termenului până la care românii pot să-și plătească retroactiv contribuția la sistemul de pensii pentru perioadele la care nu au avut calitatea de asigurat.

Guvernul a prelungit, prin ordonanță de urgență, termenul până la care se pot plăti contribuțiile la asigurările sociale retroactiv. Termenul s-a rpelungit de la 27 aprilie, cât prevedea legea, până la 31 decembrie 2017.

Potrivit ordonanței aprobate în ședința de joi, plata contribuției de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, până la data menționată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculați de la data încheierii contractului de asigurare.  Guernul motiveaază măsura prin faptul că va permite cât mai multor persoane să realizeze stagii de cotizare în baza Legii nr. 186/2016, având în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (…) și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia” stabilește legea prin care s-au acceptat aceste plăți. „Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă, reglementată de legislația în vigoare pentru fiecare lună/dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Baza lunară de calcul (…) o constituie cel puțin valoarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, reglementat de legislația în vigoare pentru fiecare lună/dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății contribuției de asigurări sociale”, este explicat în Legea nr. 186/2016, cu precizarea că este vorba de cuantumul salariului minim brut aflat în vigoare în perioada/perioadele pentru care se face plata retroactivă.

Potrivit evidențelor Casei Naționale de Pensii Publice, până la data de 10.04.2017, un număr de aprox. 13.300 de persoane au încheiat contracte de asigurări sociale pentru care s-au achitat aproximativ 79 milioane lei. Persoanele interesate au avut, inițial, termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la 27 aprilie, în care să încheie un contract de asigurare socială.

Prelungirea termenului va aduce sume importante la buget, existînd solicitări foarte multe din partea românilor, în special din partea celor care au lucrat în străinătate, de a putea plăti retroactiv contribuția la pensii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here