Florin Georgescu cauta bancherul moral si pertinent profesional

0
2303

Îmbunătățirea educației financiare este cel mai critic aspect care trebuie rezolvat pentru a restabili încrederea știrbită în sistemul financiar-bancar și a permite, astfel, o dezvoltare pe baze sănătoase a economiei, susțin bancherii români, la “Summer Banking Academy”, eveniment organizat de Institutul Bancar Român (IBR). O misiune pentru care responsabilitatea e difuz împărțită între numeroase entități, pașii concreți de urmat rămân incerți și care se anunță pe atât de dificilă, pe cât de adânci și complicate sunt problemele de încredere care ar trebui rezolvate prin educație.

Eșecul bunei guvernanțe “are efecte în pierderea încrederii publicului în sistemul bancar, iar aceasta poate crea reacții puternice, care pot afecta stabilitatea sistemului. Nu e nevoie de multe mere stricate pentru a strica tot coșul”, a avertizat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, prezent eveniment, citat de Profit.ro.

Oficialul băncii centrale a arătat că există mai multe condiții ale încrederii, selectându-le pe cele pentru care ar fi responsabile băncile comerciale sau publicul larg. Astfel, “libertatea presupune responsabilitate, însă, adesea, multe persoane doresc ca riscul propriilor tranzacții să fie preluat de altcineva, fie de parteneri, fie de stat”, spune Georgescu, fără a preciza dacă exemplele concrete vizate sunt ale clienților care speră să-și stingă obligațiile din credite doar parțial, prin dare în plată, sau și ale reglementărilor ce permit băncilor să fie salvate pe banii statului sau pe ai deponenților, după ce au gestionat prost riscurile. În opinia sa, educația ar trebui să-i facă mai responsabili atât pe cetățenii, cât și pe bancheri: “Așteptările terților de la un expert financiar-bancar sunt înalte, vor ca acesta să manifeste și responsabilitate, și disciplină, să aibă un echilibru între pragmatism și principiile morale”.

Până la obținerea unui prototip de bancher atât de armonios pragmatic și moral, Georgescu a mai menționat și așteptări ceva mai simple pe care publicul încă le are de la angajații din sucursale. Astfel, potrivit unui studiu GfK Romania, 60% dintre clienți vor ca aceștia să le poată explica dobânda anuală efectivă (DAE), iar 77% ar vrea să poată afla informații despre diversificarea riscului.

Dacă nu echilibru, măcar compromis

Prim-viceguvernatorul BNR a mai amintit, întru educarea românilor și a bancherilor, că mecanismul fundamental prin care băncile își îndeplinesc rolul în economie este gestionarea risculu. A avertizat că folosirea excesivă a modelării inclumbă propriul risc, că în fața volumului creditării ar trebui să primeze calitatea acesteia, că nu garanțiile oferite, ci fluxurile de numerar din care se asigură rambursarea merită considerate prioritar și că împrumuturile nu ar trebui să alimenteze baloane speculative, invitând iarăși bancherii să găsească “echilibru”, sau măcar un “compromis viabil“, între dorința de profitabilitate și gestionarea riscurilor.

O altă condiție a încrederii este, în opinia sa, securitatea informațiilor și a tranzacțiilor, pe care, dacă bancherii o vor asigura, se pot aștepta să câștige noi clienți în zona bankingului digital.

Problemele de încredere în sistemul financiar bancar, ca și cele de educație, nu au apărut, însă, doar după trecerea tranzacțiilor într-un mediu virtual, mai dificil de înțeles și de securitizat. Originile și erorile încercărilor de remediere sunt la fel de vechi ca banii și ca băncile.

“În Florența, centrul financiar al Europei în perioada renașterii, primele bănci au dat faliment la scurt timp după fondare, din cauza finanțărilor semnificative acordate monarhilor angajați în expediții militare dezastruoase”, amintește Sergiu Manea unul din numeroasele exemple istorice de relații cu efecte dezastruoase între stat și bănci. O evoluție în dezvoltarea activității bancare, apărută odată cu expansiunea comercială a Țărilor de Jos și a Imperiului Britanic, a fost posibilă, spune acesta, pentru că mercantilismul a prevalat în fața militarismului. Cu legi de protejare a proprietății tot mai solide, cu disciplina rambursării riguroase a creditelor și o finanțare prin împrumuturi a flotelor comerciale, comercianții nordici i-au surclasat pe cei spanioli și portughezi, ai căror monarhi scăpau de creditori prin executare și nu protejau drepturile de proprietate. De altfel, “Lowenthaler-ul“ olandez a devenit moneda de schimb preferată și în Țările Române, într-o perioadă în care banii concurau liber pe piață, fiind aleși în schimburi cei mai de încredere. A inspirat, de altfel, și crearea leului, bătut pentru prima dată în 1867.

Cu bâta în bancă

În acele secole, sancțiunea pentru neplata datoriilor către creditori se aplica exemplar, cu bâta, bancherilor faliți. Monarhul sau statul scăpau, ca și acum. Etimologia cuvântului bancrută poartă în ea semnele acelor corecții, spune președintele BCR: “În limba italiană, banco denumea tarabele negustorilor de bani. Cuvântul bancrută (situație de insolvență ori faliment al unei firme în detrimental creditorilor) provine din banca rotta – obiceiul de a distruge taraba unui bancher insolvent“.

Astăzi, pentru a preveni distrugerea băncilor falite cu bâta de câtre păgubiți, a fost creat un întreg arsenal de instituții și mecanisme de supraveghere și reglementare, arată Manea, prezentând o listă uriașă de acronime care se traduc în tot atâtea cerințe de raportare pentru bănci, cu costurile aferente: AQR/Stress Testrs, MiFiD II/MiFIR, CSR, MAD/PRIPS, BCBS 239, QIS7 / Basel III, Ana Credit AuRep, IFRS 9, Basel III / CRD IV.

Efectul hiper-reglementării protective? Cea mai veche bancă din lume în activitate – Monte dei Paschi di Siena, fondată ca o casă de amanet de călugării franciscani pentru a oferi săracilor împrumuturi garantate și care a reușit să se țină sute de ani departe de bâta destinată tarabei bancherilor faliți, a ajuns să fie salvată acum de guvernul italian, cu un cadou de 1,2 miliarde, pentru modul dezastruos în care s-a folosit de produse derivate, mai spune președintele BCR.

În plus, nici riscurile pentru stabilitatea financiară nu au putut fi spulberate cu o astfel de lista de acronime. Manea amintește câteva dintre cele care continuă să amenințe și România: riscul general de modificarea rapidă a încrederii investitorilor pe piețele emergente, cel creat de un posibil Brexit, situația politică din Orientul Mijlociu și criza refugiaților, riscul de contagiune din Grecia, dar și menținerea unei evoluții modeste a activității de creditare.

Cum refaci încrederea, într-un astfel de context? În opinia președintelui BCR, prin politici bugetare responsabile, legi predictibile, prudență în mixul de politici macroeconomice, menținerea echilibrelor economice, respectarea drepturilor de proprietate și responsabilitate față de “paradigma capitalului“. Pentru cea din urmă, antagonizarea investitorilor locali și a celor străini nu poate fi decât nocivă, ambii fiind creatori de valoare adăugată în economie, care se completează, surse de investiții, de locuri de muncă, tehnologie și plătitori de taxe. În schimb, factorul administrativ se caracterizează în special prin deficite de educație și de investiții în infrastructură, prin impredictibilitate fiscală, corupție care distorsionează piața și sensibilitate la populismele ciclurilor electorale.

Banii nu aduc fericirea. Nici măcar libertatea.

Iar misiunea băncilor? Șeful celei mai mari bănci din țară invită la contemplarea unei situații din care ar rezulta că e rău cu rău, dar mai rău fără rău: “Fără bănci, clienții ar trebui să plătească tot cu numerar, deponenții și debitorii ar trebui să se găsească reciproc, prin eforturi personale, iar cei care ar da bani cu împrumut și-ar asuma un risc foarte mare în caz de neplată, pierderi pe care băncile le pot absorbi fără a afecta deponenții”. În cele din urmă, și după sute de ani, modelul de bază al unei bănci a rămas neschimbat: vinde încredere și cumpără risc. Iar banii nu trebuie priviți, oricum, decât ca un instrument, arată acesta, trimițând la un citat din Benjamin Franklin: “Cel care crede că banii rezolvă orice problemă poate fi bănuit că ar face orice pentru bani”.

Franklin a jucat un rol important în evoluția bancnotelor, din tipărirea cărora, în propria tipografie, pentru diferite colonii americane, și-a construit, de altfel și o bună parte a averii. A văzut banii de hârtie ca formă de concurență monetară și la ca mijloc de eliberare a coloniilor de sub opresiunea Angliei și a băncilor engleze, care controlau monezile de metal folosite de coloniile americane, cu efecte ruinătoare pentru acestea din urmă. Dreptul de a tipări bani și de a ieși de sub controlul autorității monetare britanice a fost, în fapt, unul dintre motivele principale ale Războiului de Independență, iar dolarul colonial, cu acoperire în terenurile aduse garanție de cei care luau împrumuturi și din taxele încasate de stat, nu în aur sau argint, a contribuit la prosperitatea coloniilor libere.

Din construcția gândită în trecut, s-au pierdut pe parcurs, până în zilele noastre, principiile libertății monetare și a liberei concurențe bancare, statele deținând acum controlul monetar absolut. A rămas, însă, hârtia, ca suport al unor bani care mai au acoperire doar în “încrederea” oamenilor, care trebuie permanent “educată” că întregul sistem organizat în jurut tipăririi și circulației lor este capabil să le planifice competent prosperitatea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ