După ce nu a făcut nimic la Parlamentul European 8 ani și 9 luni, Vasilica Dăncilă nu este pregătită să preia președinția UE

0
794

Deputatul european Siegfried Mureșan, susține că principala resursă de care are nevoie Guvernul României pentru a exercita cu succes președinția UE este credibilitatea, ceea ce îi lipsește Executivului.

„Ca stat membru care deții președinția vorbești în numele a 28 de state membre și pentru a funcționa ca președinție este esențial ca celelalte state membre să aibă încredere în tine. La momentul actual Guvernul României, prim-ministrul și această majoritate nu se bucură de încrederea instituțiilor Uniunii Europene și a celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Ca dovadă, avem numărul redus de contacte diplomatice la nivel înalt între șeful Guvernului României și omologii din alte state. Acesta este cel mai prost moment pentru a înrăutăți relațiile dintre România și alte state membre ale UE, deoarece urmează să se țină președinția UE care este cea mai bună oportunitate pe care am avut-o de la intrarea în UE, aceea de a influența agenda europeană”, a spus Mureșan, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, prin acțiunile întreprinse de actuala majoritate din românia și de către Guvern, credibilitatea României la nivelul Uniunii Europene este sever afectată.

„Prim-ministrul Vasilica Dăncilă nu este pregătit să preia președinția Uniunii Europene pentru o perioadă de șase luni. Doamna Dăncilă a fost membru al Parlamentului European timp de 9 ani, perioadă în care a redactat un singur raport în Parlamentul European și acesta fără niciun beneficiu pentru România – în luna octombrie a anului 2017. În 8 ani și 9 luni doamna Dăncilă a avut zero muncă în Parlamentul European, zero inițiative legislative, zero rapoarte. Eu am redactat primul meu raport în Palamentul European după trei săptămâni în care am fost membru. Prin inițiativa mea au fost alocate 3,5 milioane euro fonduri europene pentru ajutorarea a 1.000 de muncitori de la combinatul de sârmă de la Câmpia Turzii”, a explicat deputatul european.

Alte declarații ale lui Siegfried Mureșan:

  • După ce domnia sa a devenit prim-ministru, au existat mulți colegi din Parlamentul European care m-au întrebat cum s-a numit doamna despre care au auzit că a fost colegă aici. Doamna Dăncilă nu este pregătită, nu are cunoașterea necesară referitoare la funcționarea instituțiilor Uniunii Europene. Nu a negociat în numele Parlamentului European cu Consiliul și Comisia legi serioase.
  • Doamna Dăncilă nu a fost obișnuită să caute sprijin pentru inițiativele sale în Parlamentul European, să câștige o majoritate pentru măsurile pe care le propune, nu a jucat cu statele membre, nu își cunoaște omologii, am văzut-o la întâlnirea cu prim-ministrul Estoniei. Nu cunoaște miniștri, nu cunoaște prim-miniștri, nu a avut ocazia de a negocia cu comisari, așa cum trebuie să faci dacă ești un europarlamentar harnic, activ.
  • PNL a inițiat această moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar așteptarea Partidului Popular European este ca toate partidele membre ale PPE din România să susțină și să voteze această moțiune de cenzură, cu atât mai mult cu cât ea este îndreptată împotriva unui Guvern care acționrează împotriva valorilor europene și împotriva valorilor pe care familia noastră politică le reprezintă. Nu considerăm că un Guvern care încearcă să afecteze în fiecare săptămâna funcționarea statului de drept merită să rămână în funcție.
  • Îmi exprim încrederea și speranța ca UDMR, până la momentul votării moțiunii de cenzură de mâine, să ajungă la o decizie înțeleaptă, să susțină moțiunea. Susținerea moțiunii este și în interesul propriilor votanți ai UDMR. Nu cred că cetățenii români de etnie maghiară își doresc o guvernare coruptă, incompetentă, cu ambele mâini în buzunarele cetățenilor.
  • Noi, despre domnul Tăriceanu, știm de 10 ani ce-i poate pielea. Este primul ministru care a guvernat România și a introdus România în criză economică. Este premierul în timpul căruia deși economia României creștea, deficitul creștea și dacă ar fi guvernat responsabil trecerea României prin criză ar fi fost mult mai ușoară. Pentru mine este clar că domnul Tăriceanu nu mai trebuie să aibă niciun rol pe scena politică.

Toate detaliile pe:

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22532150-sigfried-mure-viorica-ncil-nu-este-preg-tit-preia-pre-edin-8-ani-9-luni-nu-cut-nimic-parlamentul-european.htm

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ