Ca urmare a crizei politice, Euro a depășit, din nou, 4,66 de lei. Cel mai slab leu din ultima lună

0
527

Leul a pierdut din nou teren în fața monedei unice după câteva zile de apreciere. Astăzi, Banca Națională a cotat euro la 4,6618 lei, cu 0,28% mai mult față de cursul valutar anunțat ieri. Și dolarul american s-a apreciat față de moneda europeană, după anunțul președintelui Klaus Iohannis care i-a retras încrederea Vasilicăi Dăncilă și i-a cerut public demisia din funcția de prim-ministru al României.

Cotaţia dolarului american s-a apreciat astăzi cu 4 bani faţă de moneda naţională, ajungând la 3,8596 lei, confom cursului valutar anunţat de BNR.

Euro a sărit din nou peste pragul de 4,66 lei, cotaţia de astăzi fiind cea mai mare din luna aprilie. Un curs valutar euro/leu mai mare a fost înregistrat pe 23 martie, atunci când moneda europeană era cotată la 4,6656 lei.

Astăzi, la ora 11:00, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea.

Declaraţia a fost făcută după ce Vasilica Dăncilă a informat Administraţia Prezidenţială că nu va participa la întâlnirea convocată de preşedintele Klaus Iohannis care a anunţat luni că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională a României şi că îi va chema la Cotroceni „şi pe unii, şi pe alţii”.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ