Din cauza inflației și a revoluției fiscale, în zona privată a economiei veniturile reale dau înapoi sau, în cel mai bun caz, stagnează

0
310

În 2016, salariul mediu net pe economie a fost de circa 2.050 de lei. Anul trecut, acesta a urcat cu 16%, până la 2.380 de lei. Cu o rată medie a inflaţiei în 2017 de 1,3%, rezultă că salariul real s-a majorat cu aproximativ 15 procente.

La prima vedere, veştile sunt foarte bune. Iar creşterea puterii de cumpărare chiar s-a văzut. Și în statistici (vânzările din zona comerţului cu amănuntul au crescut cu aproape 11 procente anul trecut, spun cei de la Institutul Naţional de Statistică, INS), şi cu ochiul liber: mall-urile, hipermarketurile, restaurantele sau hotelurile din staţiuni au fost în 2017 la fel de pline ca în perioada de boom 2007-2008.

Din păcate, euforia s-ar putea să fie de scurtă durată. Asta pentru că ştirile legate de veniturile românilor nu sună la fel de bine în primele luni din 2018. În primul rând, rata medie anuală a inflaţiei pentru perioada ianuarie-aprilie a fost de aproape cinci procente. Aşa că, deşi salariul mediu a urcat la 2.550 de lei pentru primul trimestru (respectiv cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017), luând în calcul şi scăderea puterii de cumpărare ajungem la o creştere mai degrabă modestă, de numai 6%. Asta în ciuda faptului că, după cum ne-au anunţat luni de zile guvernanţii, de la 1 ianuarie ar fi urmat să aibă loc o majorare cu 25% a lefurilor bugetarilor (care, în realitate s-a aplicat la salariul brut prin mutarea contribuţiilor obligatorii), iar de la 1 martie ar fi trebuit să se mărească semnificativ salariile pentru cei din sănătate şi educaţie. Ceea ce s-a şi întâmplat pentru o bună parte din ei (chiar dacă pentru o minoritate nu tocmai neglijabilă a personalului medical şi auxiliar veniturile au stagnat sau chiar au scăzut).

Ceea ce e cu adevărat grav este nu că majorarea salariilor la stat a fost mai mică decât cea promisă şi nici că, în medie, creşterea puterii de cumpărare a românilor este semnificativ mai mică decât cea de anul trecut. Problema adevărată este că, pentru acei bugetari şi pentru numeroşii angajaţii de la privat cărora le-au urcat salariile nete cu doar câteva procente sau chiar deloc faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017, inflaţia din primele luni echivalează, de fapt, cu o scădere a veniturilor reale.

Calculele privind evoluţia reală a lefurilor din zona privată sunt greu de făcut în această perioadă. Oficial, în trimestrul întâi al acestui an ele au scăzut cu 13% faţă de primele trei luni din 2017. În acelaşi timp, însă, valoarea bonusurilor şi a primelor plătite de angajatorii privaţi a urcat cu nu mai puţin de 68%. Ceea ce arată că în numeroase firme domneşte încă incertitudinea privind efectele şi, mai ales, ireversibilitatea „revoluţiei fiscale“ (respectiv trecerea contribuţiilor în sarcina angajatului). Aşa că salariile brute nu au fost majorate încă în mod corespunzător, iar pentru a nu afecta veniturile nete ale personalului s-a adoptat varianta bonusurilor. „Aceste valori reprezintă efectele schimbărilor legislative ce au avut loc la începutul anului“, explică analiştii de la Smartree într-un studiu recent.

Estimările experţilor tind să arate acelaşi lucru: de la debutul lui 2018, în mediul privat veniturile nete au urcat, în medie, cu numai 2-3 procente. Luând în calcul creşterile de cinci până la zece la sută observate de INS în zone precum transporturile aeriene, fabricarea produselor din tutun sau activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, înseamnă că sunt sectoare întregi în care veniturile au stagnat, dacă nu chiar au scăzut uşor comparativ cu 2017. Iar o coborâre de la nivel macro la cel micro arată că această supoziţie este perfect întemeiată.

Angajaţii din domeniul IT erau scutiţi de impozitul pe venit şi ar fi trebuit ca de la 1 ianuarie veniturile să le scadă ca urmare a noii structuri fiscale. Angajatorii au compensat cu un bonus de circa 6%, însă nu se ştie până când acesta se va acorda.

Tot din cauza incertitudinii din politica fiscală, în unele companii s-a decis să nu se  majoreze deocamdată salariile brute, ci să se compenseze trecerea contribuţiilor la angajat prin acordarea de prime lunare. Veniturile nete au rămas la acelaşi nivel, însă oamenii încep să simtă că nu mai pot cumpăra la fel de multe lucruri ca anul trecut sau că le-au crescut ratele şi facturile la gaze şi lumină, aşa că, cel mai probabil, va creşte presiunea si se va ajunge la o majorare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ