Deşi promite construcţia unui mega-pod la Brăila, Statul nu reuşeste de patru ani să termine un pod peste Someşul Mic

0
916

Potrivit Companiei de Drumuri, construcţia mega-podului de la Brăila va dura trei ani, după un an şi jumătate de proiectare. Pe de altă parte, la patru ani de la rezilierea contractului cu Bechtel, statul nu reuşeşte nici măcar să finalizeze podul peste Someşul Mic pe care americanii l-au construit parţial.

Construcţia Podului peste Dunăre de la Brăila a fost scoasă la licitaţie pe 2 mai, fiind estimată la jumătate de miliard de euro. Durata contractului va fi de 9,5 ani, din care 1,5 ani pentru proiectare, trei ani pentru execuţie şi cinci ani perioada de garanţie.

„După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1,12 kilometri)”, anunţă   Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care precizează că acesta reprezintă cea mai complexă lucrare de infrastructură din România din ultimii 27 de ani.

Pe de altă parte, un alt pod scos la licitaţie în octombrie anul trecut încă nu are constructor. Este vorba despre podul peste Someşul Mic care va face legătura între tronsoanele de autostradă din jurul Clujului: Gilău – Câmpia Turzii şi Gilău – Nădăşelu. Fără acest pod, tronsonul din urmă, construit în proporţie de peste 87%, nu va putea fi deschis circulaţiei, riscând să ajungă „autostradă-muzeu”.

Membri ai forumului de infrastructura PeUndeMerg au postat recent imagini video cu nodul Gilău şi tronsonul Gilău – Nădăşelu despre care spun că este cea mai frumoasă autostradă din România.

„Ce durează atât pentru un pod peste un râu cu malurile consolidate, cu toate grinzile la faţa locului, cu multe picioare deja ridicate? Ne lăudăm că facem Golden Gate de România la Brăila şi nu suntem în stare să facem un pod de 400 de metri?”, întreabă iritat un utilizator al forumului.

CNAIR a deschis pe 9 februarie cele şapte oferte depuse pentru „Finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea”:

Asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A. – S.C. Copisa Construcții S.R.L.
Asocierea Delta Con S.R.L. Dorohoi – Alveare Group Consorzio Stabile Italia
Asocierea ICM SPA – Nord Conforest SA
Implenia Baugesellschaft m.b.H.
Asocierea Societatea Comercială De Construcţii Napoca S.A.- Ricciardello Construzioni SRL – Aduro Impex SRL
Tirrena Scavi Spa Italia
Viarom Construct SRL.

Stabilirea unui câştigător se anunţă a fi însă un proces anevoios. Şi asta pentru că procedura a fost contestată deja în luna martie de către două companii, după ce ofertele lor a fost declarate ca fiind inadmisibile într-una dintre fazele de evaluare. Mai mult, pe 28 aprilie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor le-a dat câştig de cauză celor două firme, respectiv Viarom Construct şi Aduro Impex SRL (asociată cu Napoca şi Ricciardello Construzioni). Astfel, CNAIR este obligată să reevalueze ofertele acestora.

Noi contestaţii ar putea apărea şi după desemnarea unui câştigător. Contractul pentru finalizarea podului peste Someşul Mic este estimat la 48,57 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de minim 70 de luni : 10 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi minim 60 de luni perioada de notificare a defecţiunilor.

Podul care va lega autostrăzile din jurul Clujului a mai fost scos la licitaţie în 2015. Ulterior, licitaţia a fost anulată la începutul lui 2016 de către fostul şef de la Drumuri, Cătălin Homor, pe motiv că documentaţia era foarte slabă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ