Deficitul comercial a crescut în primele 6 luni din 2019 cu 21,8%, aproximativ 1,3 miliarde euro

0
766

Din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, reiese că  exporturile FOB ale României au însumat 34,894 miliarde euro în primul semestru din 2019, iar importurile CIF 42,586 miliarde euro, rezultând un deficit comercial de 7,692 miliarde euro

Exporturile au crescut în perioada menţionată cu 2,7%, iar importurile cu 5,7%. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) s-a majorat cu 1,377 miliarde euro.

În luna iunie 2019, exporturile FOB au însumat 5,559 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 6,69 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,131 miliarde euro.

Fata de luna iunie 2018, exporturile au scăzut cu 5,5%, iar importurile cu 6,9%.

În perioada ianuarie-iunie 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,2% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE 28 de bunuri în primele şale luni din 2019 a fost de 26,917 miliarde euro la expedieri şi de 31,941 miliarde euro la importuri, reprezentând 77,1% din total exporturi şi 75% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE 28 de bunuri a fost de 7,977 miliarde euro la exporturi şi de 10,645 miliarde euro la importuri, reprezentând 22,9 % din total exporturi şi 25% din total importuri.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here