Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 14% în primele opt luni, ajungând la 9 miliarde euro. În opt luni a crescut cu 1,1 miliarde de euro  

0
73

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că deficitul balanţei comerciale al României a urcat, în primele opt luni ale anului, cu 1,105 miliarde de euro faţă de acelaşi interval din 2017, ajungând la valoarea de 8,978 miliarde de euro.

Conform statisticii, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2018, exporturile FOB au însumat circa 45 de miliarde de euro, în creştere cu 9,7% comparativ cu primele opt luni din anul anterior, în timp ce importurile CIF s-au majorat cu 10,4%, până la 53,987 miliarde de euro, raportat la intervalul de referinţă.

În aceeaşi perioadă rezultă astfel un deficit al balanţei comerciale (FOB/CIF) de 8,978 miliarde de euro, mai mare cu 1,105 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – august 2017.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor, în primele opt luni ale acestui an, sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,6% la export şi 37,8% la import) şi alte produse manufacturate (32,4% la export, respectiv 30,6% la import).

La nivelul lunii august, exporturile FOB au însumat 5,132 miliarde de euro (+4,3% faţă de august 2017), iar importurile CIF 6,525 miliarde de euro (+9%), rezultând un deficit de 1,393 miliarde de euro.

Potrivit sursei citate, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 august, a fost de 34,395 miliarde de euro la expedieri şi de 40,291 miliarde de euro la introduceri, echivalentul a 76,4% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.

Totodată, valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri, în aceeaşi perioadă de referinţă, s-a ridicat la 10,613 miliarde de euro la exporturi (23,6% din total), respectiv la 13,695 miliarde de euro la importuri (25,4% din total).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ