Dacă nu se corectează politica fiscală, se poate repeta o criză economică similară celei din 2008

0
1428

După audierea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în Comisia Economică a Senatului, senatorul Florin Cîțu a declarat:

„Am încercat să vedem dacă România se află în situația din 2007-2008. Este o ipoteză pe care am mai lansat-o și am vrut să am și părerea onestă și transparentă a celor din Banca Națională. Ați văzut foarte bine că au spus că nu suntem încă acolo, dar există riscul să ajungem, dacă nu corectăm politica fiscală. Deci, totul s-a învârtit în jurul politicii fiscale”.

Potrivit lui, ar fi fost bine ca și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, să fi fost prezent la audieri, dar din păcate acesta nu a putut ajunge.

În timpul audierii, Mugur Isărescu a afirmat că nu împărtășește părerile unora, mai mult sau mai puțin optimiste, legate de inflație și de creșterea cursului de schimb valutar, în schimb BNR are alte îngrijorări.

„Dacă citiți și ultimul raport al Fondului Monetar Internațional, cel care a fost făcut public, există acolo o frază care spune că dacă politica monetară nu va fi ajutată de politica fiscal, BNR, mai concret, nu are altă soluție decât să majoreze și mai mult dobânda de politică monetară”, a afirmat guvernatorul BNR.

În plus, prețurile s-ar putea să crească din cauza presiunilor interne și externe, dacă nu va exista o reformă fiscală, lucru care a fost confirmat și de BNR, a spus senatorul Florin Cîțu.

Reprezentantii FMI avertizau, in ultimul raport al Fondului, ca Romania are o politica fiscala haotica, fapt care nu face decât să înrăutățească și mai mult situația economică a țării.

„Dacă discutăm problemele de natură fiscală, un lucru care ne preocupă este reprezentat de veniturile scăzute ca proporție din PIB. Acestea nu au ținut ritmul cu creșterea veniturilor, din acest motiv trebuie să atacăm aceste probleme, și trebuie să fie clar că este o sursă care ar satisface nevoile de importanță mai mare”, spunea Jaewoo Lee, șeful misiunii FMI în România, în timpul ultimei vizite în România.

Potrivit șefului misiunii FMI, colectarea taxelor poate fi îmbunătățită în România, iar schimbările fiscale trebuie să fie într-un număr cât mai mic.

„Colectarea taxei pe valoarea adăugată se poate îmbunătăți. O altă zonă de mare importanță este adoptarea unei infrastructuri digitale pentru ANAF. Dacă vorbim de cheltuieli, capitolul acesta se poate îmbunătăți foarte mult”, mai spunea șeful misiunii FMI în România.

În timpul audierii de la Comisia Economică din Senat, Mugur Isărescu a precizat că sunt două mari diferențe față de 2007-2008, care arată dacă economia noastră se va prăbuși sau nu.

„Prima diferență se referă la amplitudinea dezechilibrelor. Avem o problemă cu dezechilibrele, dar nu neapărat cu mărimea lor. În 2007-2008, deficitul extern, cel care creează probleme în piața valutară, era de aproape 14%, acum este de 2%, tinde să se ducă spre 3,5-4%. Diferența este enormă”, susține guvernatorul BNR.

În ciuda acelui deficit mare de ofertă de pe piața valutară, leul s-a apreciat. Acela a fost momentul în care BNR a cumpărat masiv valută (2006-2007).

„Nu am cumpărat acele sume mari de valută, pe care le avem acum, pe nasturi. Am făcut emisiuni de lei, am sporit lichiditatea, deci cream o altă problemă. În același timp, această presiune de apreciere făcea și mai atractiv creditul în valută. Deci, ne-a introdus într-un cerc vicios, care părea să fie cerc virtuos. Pe atunci nu existau restricțiile la creditul în valută pe care le avem în prezent”, a mai spus Isărescu.

A doua diferență între prezent și 2008 este situația băncii centrale și a politicilor guvernamentale, este de părere guvernatorul BNR.

„Noi sperăm că limitele stabilite în Tratatul de Stabilitate va ține deficitul în 3%, dar avem discuții despre calitatea bugetului. Nu este ușor de înțeles cum este cu politica fiscală prociclică, dar conlucrăm cu Guvernul, cu Comisa Europeană și cred că această deosebire ne va ajuta să evităm o aterizare brutală a economiei”, susține Isărescu.

Pe de altă parte, Daniel Dăianu, fost ministru al Finanțelor, afirma că dacă piețele vor îngheța, cum a fost în 2008-2009, lucrurile se strică pentru toată lumea.

Senatorii PSD au boicotat audierea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, neprezentându-se la Comisie.

Președintele Comisiei Economie din Senat, Florin Cîțu, mai spune că Mugur Isărescu a fost surprins de faptul că senatorii PSD nu au fost prezenți la ședință, deși chiar aceștia îl cheamă tot timpul la astfel de audieri.

„El a crezut că vor fi aici și vor pune întrebări. Așa am crezut și eu, că vor fi aici. Am anunțat toți membrii Comisiei, știau de această audiere încă de acum două săptămâni. Știu că cei de la PSD s-au uitat online, s-a uitat și domnul Dragnea, dar nu știu mai multe”, a mai spus Cîțu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here