Curtea de Conturi a României a constatat că la Ministerul Finanțelor Publice și la ANAF denaturările individuale sunt semnificative și generalizate

0
397

Concluzia  Raportului public al Curții de Conturi pe anul 2017, este că situațiile financiare nu prezintă o imagine reală și fidelă a poziției financiare, a performanței sau a modificării poziției financiare a entității.

Principalele abateri constatate se referă la menținerea în evidențele contabile, pe o perioadă îndelungată, a unor sume, menținere cauzată de faptul că la nivelul MFP nu există procedură prin care să se stabilească modalitatea de raportare a sumelor încasate de către ANAF, monitorizarea de către ANAF și raportarea la MFP, astfel încât debitele din evidența contabilă a MFP să corespundă cu situația privind executarea silită.

Au fost menținute nejustificat, o perioadă îndelungată, în conturile contabile „Debitori” și „Alte datorii față de buget”, sume care trebuiau să fie înregistrate pe cheltuieli sau să se recupereze, în conformitate cu revederile legale în vigoare, dar care au fost raportate eronat în bilanț, drept creanțe curente.

Astfel, s-a constatat că în componența soldului la 31.12.2017 al acestor conturi, în sumă de 308,1 milioane lei, sunt cuprinse în mod eronat și unele sume care nu fac parte din categoria creanțelor care se vor încasa într-o perioadă mai mică de un an, având în vedere că aceleași sume au fost înregistrate și raportate anual în bilanț, în perioada 2009-2016, dintre care pot fi menționate:

*suma de 190.867 mii lei, care reprezintă în fapt popriri asupra conturilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv suma despăgubirilor executate silit în anii precedenți, prin indisponibilizarea sumelor din contul MFP, în baza unor hotărâri ale instanțelor judecătorești;

*suma de 627 mii lei, care este indicată ca fiind aferentă unui dosar aflat în instrumentare la Garda Financiară, în condițiile în care această instituție a fost desființată încă din anul 2013.

La ANAF nu a fost efectuată inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute, fapt pentru care în situațiile financiare ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală la data de 31.12.2017 – aparat propriu – au fost prezentate elemente patrimoniale neconfirmate prin inventariere.

Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute de Agenția Națională de Administrare Fiscală – aparat propriu, prevăzută a fi realizată în perioada 23.08.2017-30.11.2017, a fost finalizată în data de 22.06.2018. În urma inventarierii s-au constatat lipsuri în sumă de 11.572 mii lei.

Totodată, s-a constatat că nu au fost respectate principiile de economicitate, eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public și privat al statului, deoarece, în timp ce Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București închiriază spații pentru desfășurarea activității de la firme private, Agenția Națională de Administrare Fiscală a lăsat nefolosite, din anul 2015 și până în prezent, unele imobile pe care le are în administrare (situate în București, str. Mărăști, respectiv str. Londra).

Astfel, deși ANAF a aprobat, încă din anul 2015, realizarea unor lucrări de reabilitare a acestor imobile aflate în administrarea DGRFP București, iar pentru desfășurarea activității personalului a fost închiriat un imobil proprietate privată, la mai mult de trei ani de la încheierea contractului de închiriere, lucrările de consolidare și amenajare nu au fost începute, neavând loc nici măcar licitația pentru desemnarea societății care să efectueze lucrările.

Consecința economică constă în creșterea cheltuielilor cu chiriile, în condițiile în care imobile aflate în administrarea sau proprietatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București stau nefolosite, fiind supuse degradării.

În anul 2017, ANAF a plătit suma de 250,7 mii lei, reprezentând contravaloarea livrabilului „Ghid de îmbunătățire a colectării creanțelor bugetare” (valoare livrabil – 160,3 mii lei și penalități de întârziere – 90,4 mii lei, livrabile recepționate de ANAF, aceasta fiind obligată în acest sens prin Sentința civilă nr. 5055/2016 (rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3641/2017), emisă în urma acționării în instanță de către operatorul economic ca urmare a refuzului ANAF de a recepționa și achita livrabilele la termenul prevăzut în contract (21.12.2015), motivat de calitatea necorespunzătoare a acestora.

Toate detaliile pe:

https://www.cotidianul.ro/curtea-de-conturi-denaturari-grave-la-finante/

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ