Creșterea ROBOR, respectiv a dobânzilor la credite, s-ar putea menține și în perioada următoare, o parte din explicație având legătură cu modul în care au fost administrați banii din piață de către Guvern

0
318

Așteptări legate de o decizie de creștere a dobânzii-cheie de politică monetară din partea Băncii Naționale a României (BNR) sunt de natură să declanșeze creșteri ale costului creditelor, însă cele mai multe motive identificate de analiștii financiari au legătură cu modul în care sunt gestionați banii publici, pe final de an, odată ce Guvernul își face ultimele calcule privind atingerea ținei de deficit.

Solicitarea dividendelor speciale de la companiile de stat va scoate din piață circa 2 miliarde de lei, bani care vor fi virați din depozitele bancare către bugetul de stat, ceea ce va reduce lichiditățile pe care acestea le vor avea la dispoziție și va majora implicit costurile la care băncile se vor împrumuta între ele (ROBOR).

ROBOR la trei luni a urcat miercuri de 1,25%, în creștere cu aproape 20% față de săptămâna anterioară. Joi, indicele a urcat la 1,46%, o apreciere de aproape 17 procente, potrivit datelor publicate de BNR.

Șapte motive care explică creșterea ROBOR-ului:

  • Așteptările legate de o înăsprire a politicii monetare, respectiv de creștere a dobânzii-cheie.
  • Începerea unui nou ciclu de constituire a rezervelor minime obligatorii (pe 24 septembrie).
  • Plățile către bugetul de stat au deadline 25 septembrie.
  • Execuția bugetară este neuniformă la sfârșitul lui august. Deficitul bugetar a ajuns la 0,8% din PIB, departe față ținta pe întregul an, de 3%.
  • Dividendele speciale plătite de companiile de stat, de până la două miliarde de lei.
  • BNR a vândut euro pentru a ține cursul sub 4,6 lei/euro. Banca centrală a vândut în jur de 700 de milioane de euro, potrivit estimărilor ING.
  • La sfârșitul lui august excedentul de lichiditate nu a fost foarte mare, ridicându-se la circa 4,9 miliarde de lei.

Robor la unu-trei luni este așteptat să ajungă la 1,4-1,6%, în creștere cu 25 de puncte de bază, respectiv 35. Robor la șase luni se va situa la 1,65%, iar indicatorul la un an la 1,85%, estimează economiștii ING.

Cele mai multe credite acordate populației sunt legate de ROBOR la trei luni

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ