Constructorul autostrăzii A4, JV FCC Construccion – Astaldi , obţine la Paris o decizie parţială prin care România îi va plăti şase milioane de euro

0
2285

România le-ar putea plăti constructorilor Centurii Constanţa încă şase milioane de euro, potrivit unei decizii parţiale a Curţii de Arbitraj de la Paris. Autostrada din jurul oraşului de la Marea Neagră a fost deschisă circulaţiei încă din iulie 2011, dar lucrările nu au fost terminate în totalitate nici până acum.

Varianta de Ocolire Constanţa (A4), în lungime de aproape 22 de kilometri, a fost inaugurată parţial în urmă cu şase ani, dar nu a fost finalizată nici până acum, din cauza litigiului cu constructorii Asocierii JV FCC Construccion – Astaldi.

Aceştia au executat 93,50% din lucrările prevăzute în contractul de 531 milioane de lei încheiat cu statul român, care le-a achitat în schimb 91,60% din sumă, potrivit datelor de pe site-ul Companiei de Drumuri.

„Mai trebuie construite parcări, nodurile Ovidiu şi Poiana şi centrul de întreţinere”, a spus Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Neînţelegerile dintre stat şi constructori au apărut în urmă cu peste trei ani, când aceştia au cerut extensie de timp şi mai mulţi bani. Pretenţiile constructorilor se ridicau la 2,93 milioane de euro plus 72,75 milioane de lei, potrivit unui document al Companiei de Drumuri.

Pe 3 iunie 2015, Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD) a emis decizia prin care constructorii erau îndreptăţiţi la o extensie interimară de timp de 519 zile până la 3 mai 2014 şi la plata de către CNADNR (actuala CNAIR) a sumei de 18,45 milioane de lei pentru cheltuieli suplimentare privind extensia de timp (inclusiv penalităţi la plăţi întârziate) precum şi plata sumei de 6,98 milioane de lei pentru cheltuieli privind fluctuaţiile valutare, rezultând un total de 25,44 milioane de lei.

Decizia nu i-a mulţumit nici pe constructori şi nici pe oficialii Companiei de Drumuri, care nu au aplicat-o. Pentru că nici nu au avut loc negocieri pe cale amiabilă privind decizia CAD, constructorii au înaintat Cererea de Arbitrare la Curtea Internaţională de Arbitraj (Paris).

Săptămâna trecută, Curtea de Arbitraj de la Paris a emis o decizie parţială prin care statul trebuie să le plătească constructorilor circa şase milioane de euro, spun reprezentanţii CNAIR, care vor să atace decizia.

Autostrada A4 ocoleşte Constanţa parcurgând un traseu de 21,7 km de la Ovidiu (în nord-vest), pe la vest, până la Agigea, în sud. Ea a fost dată în folosinţă în anii 2011, 2012 şi 2013, pe porţiuni.

Aceasta ar putea fi prelungită spre sud, de-a lungul ţărmului Mării Negre până la graniţa sudică a României cu Bulgaria. În toamna lui 2016, CNAIR a lansat proiectul unui drum expres care să pornească din preajma extremităţii sudice a autostrăzii A4, care să ocolească lacul Techirghiol pe la est şi care să facă legătura cu staţiunile de pe teritoriul municipiului Mangalia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here