Consiliului Investitorilor Străini : „România se apropie cu paşi rapizi, dacă nu cumva a ajuns deja, în punctul în care actuala infrastructură va acţiona ca o piedică pentru creşterea economică”

0
640

Intr-un comunicat al Consiliului Investitorilor Străini (FIC), se arată ca infrastructura de transport din ţara noastră s-a dezvoltat foarte lent în ultimele decenii, din cauza unui cumul de factori precum: lipsa unei liste cu priorităţi, discontinuitatea deciziilor de politici publice şi slaba coordonare în executarea proiectelor abordate, această concluzie fiind susţinută de datele statistice

Potrivit investitorilor străini, pentru a atinge nivelul standardului de viaţă din ţările vestice, ţara noastră are nevoie de cel puţin două decenii de creştere economică puternică peste media europeană. „Fără realizarea imediată a unor investiţii solide în infrastructură, va fi imposibil de susţinut actuala creştere economică pe termen mediu şi lung”, susţine FIC.

Conform Raportului de Competitivitate Globală 2016-2017, România se află pe locul 88 din 139 de ţări în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii, coborând două poziţii faţă de clasamentul din 2015-2016. De asemenea, Raportul de ţară al României din 2017, elaborat de Comisia Europeană, evidenţiază faptul că, în ultimul deceniu, România a înregistrat cea mai mare rată a investiţiilor publice din UE şi per ansamblu s-au înregistrat îmbunătăţiri. În ciuda acestui aspect, ţara noastră se situează în continuare pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte percepţia despre calitatea infrastructurii, menţionează investitorii străini.

Reprezentanţii investitorilor străini mai spun că autorităţile ar trebui să ţină cont de trasarea unor obiective bine definite. În prezent, nu sunt clare priorităţile pentru următorii 3-5 ani, nici forma de finanţare şi nici modul de implementare a proiectelor de infrastructură, potrivit sursei citate.

De asemenea, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) are nevoie, în opinia FIC, de un cadru adecvat de guvernanţă corporativă pentru a asigura un management de calitate. Totodată, această entitate ar trebui să intre sub incidenţa Legii nr. 111/2016 privind guvernanţa corporativă. În acelaşi timp, sunt importante clarificări cu privire la scopul şi obiectivele CNIR, dar şi desemnarea unităţii care se va ocupa de managementul proiectelor, mai ales că lipsa managementului profesionist şi a expertizei au condus de multe ori la întârzierea proiectelor fără motive întemeiate.

Reprezentanţii investitorilor străini menţionează: „Extrem de importante şi pertinente pentru proiectele de infrastructură sunt claritatea, ierarhizarea şi schemele de finanţare, nu numai pentru facilitarea dezvoltării unei infrastructuri puternice, ci şi pentru depăşirea blocajelor existente în prezent, care determină întârzieri în desfăşurarea proiectelor. Este necesar un efort comun interinstituţional pentru realizarea acestui lucru”.

FIC mai arată că este nevoie de definirea clară a criteriilor şi priorităţilor investiţionale ale Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii pe care Guvernul îl înfiinţează, precum şi de crearea unui cadru coerent pentru noua lege a parteneriatului public-privat, aspect pe care formele anterioare ale legii nu l-au avut.

Nu în ultimul rând, investitorii străini atrag atenţia că este nevoie şi de accelerarea absorbţiei fondurilor europene, întrucât aceasta continuă să fie foarte lentă. „Fără fondurile UE, va fi aproape imposibil ca proiecte mari de infrastructură să se dezvolte în România”, se mai arată în comunicat.

„Din punctul de vedere al FIC, infrastructura este esenţială pentru dezvoltarea economică a ţării, unul dintre cei trei piloni pe care România trebuie să se concentreze dacă vrea să devină una dintre primele zece economii ale Uniunii Europene”, conchide sursa citată.

Consiliul Investitorilor Străini numără în prezent 123 de companii membre, ale căror investiţii cumulate reprezintă în jur de 35 de miliarde de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ