Primul bancomat exclusiv contactless este pentru clienții Băncii Transilvania

0
215
  • Retragerile de numerar se pot face cu telefonul, accesoriile BT Pay, cu cardurile contactless şi cu NEO private beta
  • În decurs de trei luni, clienții BT au făcut peste 600.000 de retrageri contactless de numerar de la bancomate

Clienții Băncii Transilvania au ocazia să îşi gestioneze banii inclusiv printr-un ATM de ultimă generație, 100% contactless, fără fantă pentru card. Acesta se află în Bucureşti, la Promenada Mall. Banii se pot retrage cu telefonul, prin aplicația BT Pay și Apple Pay, cu oricare dintre accesoriile colecției BT Pay şi cu cardurile BT contactles. Noutatea este valabilă, de asemenea, pentru clienții BT care folosesc aplicația NEO private beta.

La finalul lunii iulie a.c., BT a devenit prima bancă din România de la care clienții pot retrage contactless bani de la bancomat cu telefonul sau cu cardul fără a fi introdus în fantă. În decurs de trei luni, clienții Băncii Transilvania au făcut peste 600.000 de retrageri contactless de la ATM.

Prin accesul contactless la bancomate, clienții BT au la dispoziție toate funcționalitățile de până acum ale ATM-urilor, cu excepția celor de activare a cardului şi de personalizare a PIN-ului, din motive de siguranță.

Banca Transilvania este singura bancă din România care oferă, prin colecția BT Pay, o serie de alternative de plată contactless, de tip wearables: ceas, brățară, sticker, aplicația BT Pay, Garmin Pay, Fitbit Pay şi tastatura/extensia BT Pay.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ