NEURODIAB – Polineuropatia diabetică este adesea depistată și tratată prea târziu!

0
1576
NEURODIAB

Polineuropatia diabetică este o complicație gravă a diabetului zaharat frecvent întâlnită. În ciuda acestui fapt, de cele mai multe ori nu este diagnosticată sau tratată corespunzător, chiar dacă pacienții prezintă durere. Acestea sunt rezultatele celui mai recent studiu efectuat de PROTECT și prezentat în cadrul celei de a 26-a Întâlniri Anuale a Grupului de Studiu al Polineuropatiei Diabetice (NEURODIAB), aparținând Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (European Association for the Study of Diabetes- EASD), în data de 10 septembrie, la București. În scopul reducerii progresiei afectării nervoase și a durerii, tratamentul polineuropatiei diabetice ar trebui stabilit ținând cont de patogeneză.

„Polineuropatia senzitivă este asociată cu morbiditate severă și risc crescut de mortalitate. Cu toate acestea, screening-ul pentru neuropatie este puțin utilizat în serviciile de îngrijire primară”, explică Prof. Dan Ziegler, Directior adjunct al Institului de Diabetologie Clinică în cadrul Centrului German de Diabet al Universității „Henrich Heine” din Düsseldorf. În ciuda complicațiilor severe, polineuropatia senzitivă este diagnosticată foarte târziu, fapt confirmat și de rezultatele studiului prezentat de către Prof. Ziegler în cadrul NEURODIAB. S-au analizat datele a 1589 de participanți care au fost supuși examenului piciorului în cadrul căruia s-a evaluat percepția bilaterală a vibrațiilor, presiunii și temperaturii, dar și palparea arterei pedioase, în cadrul inițiativei naționale de educație în ceea ce privește neuropatia diabetică, în Germania.

În urma acestei acțiuni s-a descoperit un număr crescut de cazuri nediagnosticate de polineuropatie: aproape toate persoanele diabetice prezentau polineuropatie. Cu toate că două treimi dintre acestea aveau dureri și senzație de arsură la nivelul picioarelor, majoritatea nu știau că sunt afectați de neuropatie; de exemplu: 60% dintre participanții la studiu, cunoscuți cu diabet zaharat tip 2 și prezentând neuropatie dureroasă, înaintea examinării au declarat că nu au fost diagnosticați cu neuropatie. Printre participanții la care afectarea nervoasă se manifesta sub formă de parestezii, amorțeli sau nu prezenta manifestări, procentul celor nediagnosticați anterior era mai mare de 20%.

Chiar și in rândul participanților care au declarat că nu sunt diagnosticați cu diabet (ND non-diabetici), aproape fiecare a doua persoană prezenta semne ale neuropatiei. Conform Prof. Ziegler, în multe situații cauza ar fi putut fi (pre-) diabetul nediagnosticat anterior, întrucât o treime dintrei cei din grupul ND au prezentat risc crescut de diabet, având valori ale HbA1c mai mari de 5,7%. Acesta este motivul pentru care specialiștii au solicitat „implementarea de strategii eficiente în vederea descoperirii diabetului și neuropatiei nediagnosticate”.

Tratamentul în functie de cauză și cel în funcție de patogeneză

Tratamentul polineuropatiei diabetice ar trebui să includă măsuri în funcție de cauză și măsuri în funcție de patogeneză, după cum explică Prof. Dr. Peter Kempler în cadrul Facultății de Medicină a Universității Semmelweis din Budapesta, Ungaria. Componentele-cheie ale tratamentului cauzal sunt controlul glicemic și eliminarea factorilor de risc, iar cel patogenetic se face cu ajutorul benfotiaminelor și a acidului alfa lipoic. Forma inactivă a tiaminei, benfotiamina, blochează patru dintre căile metabolice alternative, responsabile de afecțiunile induse de hiperglicemie. În calitate de activator enzimatic al tranzketolazei, benfotiamina stimulează metabolizarea glucozei pe calea pentoză-fosfat, mai puțin dăunătoare și, prin urmare, sunt inhibate calea hexosaminei, calea protein kinazei C, calea poliol și formarea produșilor avansați ai glicozilării (AGEs)2. Efectul este susținut de acidul alfa lipoic avâd rol de antioxidant.

„Tratamentul administrat în funcție de patogeneză are pe de-o parte impact asupra afectării/deficitului sau dizabilităților neurologice, iar pe de altă parte are un efect documentat în ceea ce privește ameliorarea durerii neuropate și creșterea calității vieții” au fost concluziile Prof. Kempler în legătură cu beneficiile acestei terapii. Cu toate că și tratamentul simptomatic poate ameliora durerea și îmbunătăți calitatea vieții, acesta nu a influențat progresia neuropatiei.

Bibliografie:

1 Ziegler D, Strom A, Landgraf R, Lobmann R, Reiners KH, Rett K, Schnell O.: Painful polyneuropathy is common but largely undiagnosed in subjects with and without diabetes participating in a nationwide educational initiative (PROTECT Study); Data on file; September 10 th 2016, Bucharest

*Wörwag Symposium as part of the 26th Annual Meeting of the Diabetic Neuropathy Study Group of the European Association for the Study of Diabetes EASD (NEURODIAB)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ