Institutul Naţional de Statistică confirmă creșterea economică moderată înregistrata în trimestrul II, 2019

0
231

PIB-ul României a înregistrat, în trimestrul doi, o creştere cu 4,4% față de aceiaşi perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat publicat de Institutul Naţional de Statistică al României, în data de 10 octombrie 2019. În primul trimestru creşterea înregistrată a fost de 5,0%. Declinul pieţelor externe și deteriorarea consumului privat au condus la decelerarea creşterii economice.

Şi cererea internă a scăzut, în comparație cu primul trimestru al anului 2019. Cheltuielile pe gospodărie au scăzut cu 5,1% față de anul precedent, în trimestrul doi, după ce, în primul trimestru, înregistrase o scădere de 7,0%, datorită dinamicii mai stricte a pieței muncii şi a presiunilor inflaționiste crescute asupra consumului.

Pe de altă parte, cheltuielile guvernamentale au fost revizuite ascendent cu 9,0% iar investițiile fixe au crescut cu 18,9% pe fondul unei absorbții mult îmbunătățite a fondurilor structurale europene.

Pe plan extern, exporturile au scăzut cu 3,3%, raportate fiind la cererea agitată din zona euro. Importurile, în schimb, au înregistrat o creştere de 5,2% susținute fiind de o puternică cerere internă. Luate împreună, exporturile nete au continuat să scadă.

Pe o bază sezonieră ajustată, producția a crescut, trimestrial, cu 1,0%.

Se estimează în continuare că tendinţa de creștere economică se va păstra datorită investițiilor din sectorul privat chiar dacă scăderea exporturilor, pe fondul cererii externe diminuate, va reduce ritmul. Un risc major pentru perspectivele viitoare îl reprezintă, în acest moment, situaţia fiscală precară.

Specialiștii de la FocusEconomics Consensus Forecast au prognozat o creștere de 3,9%, în 2019, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de luna precedentă.

Pentru anul 2020, prognozele indică o creștere de 3,0%, neschimbate față de proiecțiile lunii precedente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ