Comisarul Corina Crețu, noi critici pentru România

0
129

Comisarul european Corina Creţu lanseaza noi critici pentru putere. Sărăcia, birocraţia şi investiţiile reduse în educaţie, sănătate şi infrastructură sunt principalele provocări ale României. Din aceste cauze, România a fost încadrată de Comisie în categoria ţărilor cu dezechilibre macroeconomice.

Potrivit Raportului de tara pentru România, publicat de Comisia Europeană la 27 februarie, nu toată lumea beneficiază de creşterea economică susţinută din România, iar sărăcia în rândul copiilor şi în mediul rural a crescut semnificativ, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în cadrul conferinţei de prezentare.

„Sunt patru puncte din raportul de ţară care mă preocupă:

În primul rând, sărăcia rămâne o problemă importantă pentru România, iar inegalităţile regionale cresc. Deşi există o creştere economică susţinută şi se creează noi locuri de muncă, este evident că nu toată lumea beneficiază de aceste rezultate. Sărăcia în rândul copiilor şi în mediul rural a crescut semnificativ, ceea ce ne îngrijorează în mod deosebit”, a spus comisarul pentru dezvoltare regională Corina Creţu.

„În al doilea rând, dezvoltarea este îngreunată de lipsa capacităţii administrative. Aşa cum arată raportul, care are 90 de pagini, birocraţia, responsabilităţile şi resursele fragmentate împiedică eficientizarea administraţiilor publice şi dăunează investiţiilor”, a punctat oficialul european.

„În al treilea rând, este nevoie de investiţii, mă gândesc la educaţie, la asistența medicală, la incluziunea socială, la infrastructura de transport, de energie şi de mediu. Investiţiile în aceste domenii ar întări potenţialul de creştere pe termen lung al României şi ar îmbunătăţi calitatea vieţii. Cetăţenii simt şi înţeleg aceste lucruri”, potrivit comisarului european.

Iar în al patrulea rând, regiunile şi particularităţile  locale contează. „Coeziunea şi competitivitatea nu pot fi atinse aplicând o reţetă unică. Fiecare trebuie să-şi îmbunătăţească slăbiciunile pe care le are. Avem nevoie de investiţii diferenţiate la nivel regional şi de politici adaptate, flexibile, care să răspundă nevoilor şi provocărilor locale”, a arătat Corina Creţu.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ