Cheltuielile cu salariile bugetarilor s-au dublat în doar 4 ani, iar pensiile au scăzut în buget

0
949

Economia plăteşte nesperat de mult taxe şi impozite statului. Creşterea procentuală a sumelor care ajung din economia reală la bugetul naţional are două cifre, mult peste creşterea economică. Şi totuşi, deficitul bugetar tinde către 2% din PIB la jumătatea anului, un record în ultimii 9 ani, cu şanse mari să depăşească net ţinta propusă prin lege. Cauza este un capitol de cheltuieli bugetare care a luat-o razna: salariile aparatului de stat.

După şase luni statul afişează o creştere a veniturilor solidă de 12,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este mult peste creşterea economică estimată la 4% din PIB de către CE. E semn că economia livrează puternic bani la buget.

Deficitul bugetar, diferenţa dintre aceste venituri solide ale statului şi cheltuielile pe care el le angajează, a ajuns la jumătatea anului la nivel record în ultimii 9 ani. Este foarte aproape de 2% din PIB după 6 luni, în condiţiile în care legal, el n-ar trebui să depăşească 3% din PIB. Consiliul fiscal crede că  intervalul probabil în care se va plasa deficitul bugetar la finalul anului 2019 este cuprins între 3,4% – 3,7% din PIB.

Veniturile statului sunt solide, însă bugetul arată de parcă ne-am lupta cu un fel de criză. Principalul motiv sunt salariile personalului angajat la stat. Care în 2015 ocupau 24% din buget, iar astăzi sar de 30%.

Prin comparaţie, cealaltă mare sursă de cheltuieli a statului, pensiile, cu toate majorările operate în ultimii ani, şi-a redus incidenţa în buget. Între 2015 şi 2019, ponderea cheltuielilor cu asistenţa socială s-a redus de la 35,7% din cheltuielile bugetare la 33,2%.

Avem, aşadar, 63,2% din buget ocupat de salarii şi pensii. Bunurile şi serviciile achiziţionate de stat pentru propria-i funcţionare mai iau 13% din buget. Încă aproape 5% dobânzile plătite pentru asigurarea acestor cheltuieli şi ajungem la peste 80% din buget blocat doar de acest tip de cheltuieli.

S-a ajuns în această situaţie în mare parte din cauza politicii foarte agresive a statului de a-şi majora câştigurile salariale. În doar 4 ani, cheltuiala cu personalul bugetar s-a dublat. La jumătatea anului 2015, cheltuielile de personal ale statului erau de 25,1 miliarde de lei. După jumătate de an din 2019, execuţia bugetară arată o cheltuială pe acelaşi capitol de nu mai puţin de 50,9 miliarde e lei, în creştere cu nu mai puţin de 23,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când creştea cu un procent asemănător faţă de 2017.

Cheltuielile cu asistenţa socială, din care peste 80% sunt pensii, sunt la jumătatea anului de 56 de miliarde de lei. Însă, în dinamică, această cheltuială a avansat mult mai lent decât cea cu salariile de stat. Faţă de anul trecut au crescut cu 11%. În iunie 2015, lună luată careferinţă şi pentru cheltuielile salariale, cheltuielile cu asistenţa socială erau de 37,2 miliarde de lei, net superioare cheltuielilor cu salariile din acea perioadă.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here