„Centenar”, nici pe sfert: românii au investit peste 786 de milioane de lei în titlurile de stat ”Centenar”. Suma totală pe care statul voia să o ia cu împumut era de patru miliarde lei

0
1880

Ministerul de Finanţe spune că românii au investit peste 786 de milioane de lei în titlurile de stat ”Centenar”. Emisiunea nu pare a fi avut succes in pofida dobânzii ridicate acordate, respectiv 5% pe an, cum suma totală disponibilă pe care statul voia să o ia cu împumut era de patru miliarde lei.

Românii au investit peste 786 de milioane de lei în cadrul Programului Tezaur, ediţia ”Centenar”. S-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur – ediţia ”Centenar”, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei, potrivit News.ro.

”În perioada 15 iunie – 6 iulie 2018 titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile”, a informat sâmbătă Ministerul de Finanţe, într-un comunicat.

Titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea:

*prin trezorerii: 644.269.745 lei (14.756 investitori);

*prin Poşta Română: 141.955.889 lei (4.946 investitori).

Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie, este de 786.225.634 lei.

Ministerul de Finanţe precizează: ”Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here