Ceauşescu a împrumutat, iar România mai are de recuperat 868 de milioane de dolari şi 1,4 miliarde de ruble de la ţările împrumutate de el

0
1741

Potrivit unui raport al Ministerului de Finante, statul român avea de recuperat, la jumătate anului trecut, 868 de milioane de dolari şi 1,4 miliarde de ruble transferabile, “provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989”.

România mai are de primit bani de la 13 ţări, potrivit raportului Finanţelor, care grupează ţările în trei mari categorii: ţări debitoare ale căror datorii în dolari SUA au fost reglementate şi care plătesc sau vor să o facă, ţări debitoare ale căror datorii în dolari nu au fost încă negociate  în vederea reglementării, şi o a treia situaţie, în care se află doar Cuba, singura care are datorii în ruble transferabile, dar pe care nu vrea să le plătească şi nu există în acest moment vreo negociere pentru reglementarea situaţiei. În acest ultim caz, este incertă şi suma, pentru că cele 1,43 miliarde de ruble transferabile pe care le datorează Cuba nu se ştie exact cât ar valora, dat fiind că moneda nu mai există.

Din cele 868 de milioane de dolari, 627 sunt datorii ale ţărilor debitoare cu care România a reglementat datoriile, iar plăţile sunt în derulare, chiar dacă statul român a renunţat la mare parte din sumele la care avea dreptul, acordate iniţial. Aici intră Irakul, Coreea de Nord, Congo, Guineea şi Mozambicul. Cea mai mare parte a datoriei – 612 milioane de dolari, revine Irakului. România a semnat, încă din 2005, un acord de ştergere a 80% din datoria Irakului, în cadrul discuţiilor Clubului de la Paris, iar statul arab plăteşte restul, în tranşe, până în 2028. Finanţele spun că, din datoria de 977 de milioane de dolari care a mai rămas, Irakul a plătit deja 364 de miloane de dolari.

În lista celorlalte state debitoare, ale căror datorii nu au fost încă negociate în vederea reglementării, sunt şase state, Sudanul, Libia, Nigeria, Republica Centrafricană, Somalia şi Tanzania, ale căror datorii totale se ridică la 241 de milioane de dolari. Cel mai mult avem de recuperat de la Sudan (169 de milioane) şi Libia (45,5 milioane), ţări măcinate de conflicte interne.

În ceea ce priveşte datoria Cubei, situaţia este incertă, pentru că statul american nu vrea să reglementeze situaţia creanţelor istorice în ruble

convertibile, monedă oricum scripturală în timpul perioadei comuniste şi care nu mai există. Dintre fostele state comuniste, Cuba a ajuns la un acord doar cu Slovacia şi cu Rusia, în acest ultim caz fiind anulată 90% din datoria de 35 de miliarde de dolari. Finanţele spun că la nivelul Executivului de la Bucureşti există în curs de elaborare un memorandum, care să indice căile de reglementare a acestei datorii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here