Ce mai conteaza o zi în plus? Distribuitorii de curent vor avea voie să ţină consumatorii trei zile în beznă

0
755
Transelectrica

Enel, CEZ, E.On şi Electrica , distribuitorii de energie electrică , primesc din partea Autorităţii de Reglementare în domeniul Energei un nou cadou: legislaţia va fi schimbată pentru a extinde termenele în care distribuitorul de energie electrică este obligat să restabilească alimentarea cu electricitate în cazul în care aceasta a fost întreruptă în urma capriciilor vremii.

Noul standard pentru serviciul de distribuţie al energiei electrice va fi modifcat, iar una dinte modificări se referă la extinderea perioadei de timp în care firma de distribuţie (Enel, Electrica, CEZ sau E.On) este obligată să realimenteze consumatorii care au rămas fătră energie electrică din cauza condiţiilor meteo.

Vechiul termen era de 48 de ore, iar, prin ordinul ANRE care modifică Standardul, aflat încă la nivel de proiect, acest termen creşte la 72 de ore.

Iată cum suna vechea prevedere din regulament:

Art 16, alin, 1, litera c:

(1) OD (Operatorul de distribuţie ) asigură sosirea echipei de intervenție în minimum de timp din momentul în care a luat cunoștință de întreruperea căii de alimentare/evacuare a energiei electrice la un loc de consum și/sau de producere, astfel încât restabilirea acesteia, după o întrerupere neplanificată, să se realizeze, de la data intrării în vigoare a Standardului până la data de 31 decembrie 2018, după cum urmează:… (c) pentru mediul urban sau rural, în condiții meteorologice deosebite, în maximum 48 de ore.

În noua sa formă, regulamentul schimbă acest articol. Iată modificarea:

La articolul 16, alin. (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) pentru mediul urban sau rural, în condiții meteorologice deosebite care generează avarii în elemente ale RED (reţeaua electrică de distribuţie ) aflate în zona intravilană, în maximum 48 de ore.”

  1. La articolul 16, alineatul (1), după litera c) se introduce o literă nouă, litera d) cu următorul cuprins:

„d) pentru mediul urban sau rural, în condiții meteorologice deosebite care generează avarii în elemente ale RED aflate în zona extravilană, în maximum 72 de ore.”

Aşadar, în noua sa formă, regulamentul permite celor patru firme de distribuţie a energiei electrice să re-alimenteze clienţii afectaţi de fenomenele meteo deosebite în trei zile, faţă de doar două, cât se stabilea până acum.

ANRE explică motivul pentru care a extins termenul prin dificultatea pe care o pot întâmpina angajaţii firmelor de distribuţie în a ajunge la locul unde s-a produs avaria, pentru a o putea remedia.

„Practica prestării serviciului de distribuţie a energiei electrice evidenţiează situaţii în care, datorită accesului îngreunat al operatorului de distribuţie în zone extravilane pe care sunt construite reţelele electrice de distribuţie, restabilirea căii de alimentare/evacuare a energiei electrice după o întrerupere accidentală cauzată de condiţii meteorologice deosebite nu se poate realiza fizic în termen de 48 de ore. În astfel de zone, spre exemplu, autorităţile publice locale nu intervin pentru eliberarea căilor de acces pe timp de iarnă; de asemenea, în astfel de zone, din cauza suprafaţei terenului, accesul operatorului de distribuţie este oricum îngreunat”, se arată în referatul de aprobare al noului Ordin.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ