Cadouri de urgență, în valoare de peste jumătate de miliard de lei, pentru baronii PSD, din administraţiile locale

0
269

Baroneţii ţării primesc cadourile mai devreme. Nu că nu ar fi avut parte de astfel de ocazii pe tot parcursul anului, dar acum li se mai pune câte ceva în şosetă.

Guvernul a aprobat transferarea a peste jumătate de miliard de lei către administraţiile locale. Banii sunt luaţi din fondul de rezervă al Guvernului, cel care are acel nume dintr-o cauză evidentă, dar care a ajuns un rezervor de alocări discreţionare. Pentru că asta e şemecheria acelui fond, nu trebuie justificate deciziile. Şi nici modalitatea în care se dau bani. E instrumentul de joacă al puterii cu banul public.

În actutala fază, 300 de milioane de lei au fost date pentru programele de dezvoltare locală şi 262 de milioane pentru cheltuieli ale primăriilor. Că sunt sărace… De bani, dar bogate în voturi în structurile de partid. Programul de dezvoltare locală îl ştiţi… e cel cu care este controlat teritoriul de la centru. Doar că alocările nu au mai ajuns şi se apelează la urgenţe.

În octombrie, acelaşi guvern a mai dat 500 de milioane de lei, tot din Fondul de rezervă bugetară, pentru acelaşi Program Național de Dezvoltare Locală. Şi aleşii locali nu că nu ar fi fost beneficiari serioşi de bani. La prima rectificare s-au alocat suplimentar primăriilor 1,1 miliarde de lei. La a doua s-au mai dus 1,5 miliarde către autorităţile locale. Şi, la ce se face cu fondul de rezervă… nu au fost suficienţi banii. Şi apoi povestea aia cu programul naţional de dezvoltare locală, unu sau doi, că şi ăsta e în etape, acolo s-au dus zeci de miliarde de lei, credite bugetare sau credite de angajament. Alocările acestea… de urgenţă arată cât de nesustenabil este acel program, cum acolo se toacă bani pe interese.

Anul acesta fondul de rezervă al guvernului a fost de vreo două miliarde de lei. Acolo s-a aflat aproape jumătate de miliard de euro. Bani cât să faci un spital regional. Şi repede. Dar s-au consumat în felul ăsta.

Vă aduceţi aminte ce lamentări am avut din partea unor persoanje ca Vasilica Dăncilă, Eugen Teodorovici sau Petre Daea că prima rectificare a fost întrâziată în septembrie şi nu se puteau da despăgubiri pentru pesta porcină sau alte calamităţi din cauză că fondul de rezervă era gol? Prima grijă când a fost umplut cu bani a fost să se direcţioneze bani către baroneţi. Rapid. Aşa se fac cheltuielile publice în Românica.

În programul de dezvoltare locală s-au promis miliarde, multe credite de angajament, dar la decontare e o problemă pentru că nu mai sunt bani la ministerul de resort. Şi de aia se ajunge la fondul de urgenţă, care e limitat, totuşi. Ba chiar guvernul acum dă posibilitatea primăriilor să facă împrumuturi în trezorerie să plătească. Doar că prin program li se promitea că vor fi alocări de la centru.

Potrivit ziarului Adevărul, primării din toată ţara au primit solicitări luna trecută să suspende lucrările realizate prin PNDL şi a contractelor până anul viitor. Să se intre pe un nou exerciţiu bugetar. Care oricum este strâns. E mediul perfect să crească arieratele şi să apară blocajele. S-a promis marea cu sarea şi se face mult rău de fapt.

Şi când programul ăsta, sau astea, că sunt pe mai multe faze, au dificultăţi uriaşe de finanţare, mai vin nişte lideri de la Bucureşti şi promit un fond de investiţii de 10 miliarde de euro pentru teritoriu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ