Bugetul de stat se va mări cu 26 de miliarde dolari din investiţiile în sectorul petrolier din Marea Neagră

0
1156

Într-un studiu realizat de Deloitte, la solicitarea Asociaţiei Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN), se arată că investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera până în anul 2040 venituri la bugetul de stat în valoare de 26 de miliarde de dolari şi un plus de 40 de miliarde de dolari la PIB-ul României.

Cea mai mare sumă, respectiv 9,5 miliarde de dolari, va fi reprezentată de impozitul pe profitul companiilor. Din TVA şi accize vor veni 3,7 miliarde de dolari, din contribuţiile la asigurările sociale – 6,5 miliarde de dolari, iar din redevenţe – 5,5 miliarde de dolari.

Tot în aceeaşi perioadă, aceste investiţii vor susţine anual, în medie, peste 30.000 de locuri de muncă.

Analiştii estimează că producţia de gaze offshore se va ridica la 170 de miliarde de metri cubi, din care 35% va fi exportată.

“Există premise ca 65% din acest gaz să fie consumat în România”, a declarat Răzvan Nicolescu, senior expert în cadrul Deloitte, luni, în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia lansării raportului.

Companiile petroliere vor investi 15,7 miliarde de dolari în proiectele din Marea Neagră, în perioada 2018 – 2040, conform raportului.

“Din aceste investiţii, 54% vor genera impact pentru economia noastră, restul fiind achiziţii din import”, a mai spus Nicolescu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here