BNR: Taxa pe lăcomie afectează capacitatea de a ţine inflaţia sub control şi ar putea duce la scumpiri peste aşteptări ale unor produse alimentare, servicii şi utilităţi

0
218

În minuta şedinţei de politică monetară, membrii Consiliului BNR vorbesc despre „ipoteza măririi peste aşteptări a preţurilor unor produse alimentare sau a preţurilor unor servicii şi utilităţi, inclusiv ca efect al măsurilor fiscale şi bugetare intrate în vigoare la începutul acestui an, contextul rămânând prin urmare relevant din perspectiva implicaţiilor asupra anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu”.

Membrii Consiliului au convenit, însă, că rata anuală a inflaţiei va continua probabil să scadă şi apoi să se menţină pe orizontul foarte scurt de timp uşor sub limita de sus a intervalului ţintei. Raportul asupra inflaţiei din noiembrie 2018 anticipează coborârea acesteia la 2,9 la sută în decembrie 2019.

BNR mai consideră că domolirile creşterilor de preţuri vor fi însă probabil compensate, începând cu luna ianuarie 2019, de efectele măririi accizei la ţigarete.

Banca Naţională atrage atenţia că este posibil să nu mai poată ţine sub control inflaţia, ca urmare a introducerii taxei pe activele financiare ale instituţiilor de credit, aşa-numita „taxă pe lăcomie”.

Membrii Consiliului au considerat că, prin maniera de stabilire, în funcţie de cotaţiile ROBOR, această taxă afectează eficienţa şi flexibilitatea politicii monetare, implicit capacitatea băncii centrale de a ţine inflaţia sub control, care s-au dovedit a fi esenţiale pentru readucerea ratei anuale a inflaţiei în intervalul ţintei în anul 2018. Totodată, s-a arătat că efectele adverse ale taxei ar putea fi potenţate de cele ale iniţiativelor legislative vizând sectorul bancar aprobate recent, ale căror prevederi sunt de natură a afecta creditarea şi transmisia monetară, dar şi stabilitatea băncilor, precum şi costurile de finanţare externă ale economiei”, arată BNR.

Banca centrală mai susţine că incertitudinile şi riscurile la adresa celei mai recente prognoze pe termen mediu cresc substanţial. „O sursă majoră o reprezintă conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, date fiind inclusiv nefinalizarea proiectului de buget pe anul 2019 şi conţinutul măsurilor fiscale şi bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2019”, spune BNR.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ