Blocaj în absorţia banilor europeni. Sistemul informatic și schimbarea structurii Guvernului, principalele cauze

0
684
fonduri-europene

Autoritatea de audit a acreditat doar câteva autorităţi de management care gestionează bugete nesemnificative. Însă cele importante – Autorităţile de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Competitivitate – nu sunt acreditate, iar România nu poate cere decontări de la Bruxelles.

În primele șapte luni, România nu a reușit să atragă bani europeni din exercițiul 2014-2020. În ciuda declarațiilor optimiste ale guvernanților, sunt toate premizele ca sfârșitului acestui an să ne prindă în aceeași situație.

În februarie, ministrul Dez­voltării Regionale, Ad­mi­nistraţiei publice şi Fondurilor Europene, vicepremierul Sevil Shhaideh, demnitarul care gestiona tot ce înseamnă fonduri europene, declara că Guvernul şi-a propus ca, până la 1 iulie, procesul de acreditare a autorităţilor de management pentru programele derulate cu fonduri europene să fie definitivat.

După cinci luni de la declaraţia vicepremierului Sevil Shhaideh, abia trei autorităţi de management sunt acreditate de autoritatea de audit. Adică tot câte erau acreditate în acel moment. Miza este acreditarea autorităţilor de management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare şi Programul Operaţional Regional. În prezent, numai companiile din curtea Ministerului Transporturilor, care gestionează proiecte pe fonduri europene, au facturi, în valoare de peste 500 milioane euro, ce pot fi trimise spre decontare la Bruxelles. Oficialii Ministerului Transporturilor ne-au explicat că după acreditatea autorităţii de management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, „rambursarea sumelor de la Bruxelles durează fix două zile“.

Ministerul Fondurilor Europene anunţa că, până în prezent, au fost finalizate misiunile de audit pentru autorităţile de management care gestionează Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 (POCA), Programul Operaţional Iniţiativa pentru IMM-uri (POIIMM) şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020 (POAT).

„Prin această acreditare instituţională au fost create condiţiile pentru rambursarea de la Comisia Europeană a aproximativ 866 milioane euro, cât însumează alocările UE aferente celor trei Programe pe întreaga durată a actualei perioade de programare. Valoarea totală a declaraţiilor de cheltuieli aferente celor trei Programe Operaţionale acreditate, care vor fi trimise imediat la Comisie, este de 121 milioane euro“, conform Ministerului Fondurilor Europene.

La începutul acestui an, România avea desemnate autorităţile implicate în sistemul de ma­nagement şi control pentru trei programe finanţate în perioada de programare 2014-2020, respectiv, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România – Serbia 2014 – 2020, Programul de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România – Bulgaria şi Programul operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

La sfârşitul anului 2016, mai multe Autorităţi de Management erau într-o procedură avansată de acreditare. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, precizează care sunt cauzele întârzierii procedurii:

 „În ceea ce priveşte dificultăţile întâmpinate în procesul de acreditare a sistemelor de gestiune şi control ale PO 2014-2020, principala problemă, cu caracter orizontal, care a cauzat întârzieri în procesul de desemnare, a fost reprezentată de ritmul lent al analizei şi dezvoltării sistemului informatic dedicat actualei perioade de programare în conformitate cu cerinţele regulamentelor europene aplicabile“.

Ministrul Fondurilor Europene a menţionat că schimbarea arhitecturii instituţionale la nivelul programelor operaţionale a determinat modificări succesive în cadrul documentelor din pachetele de desemnare. „Au existat întârzieri în definitivarea sferei relaţionale ale autorităţilor de management cu alte entităţi implicate în sistemul de management şi control, precum şi amânarea deciziei cu privire la implicarea organismelor intermediare în gestionarea anumitor programe (Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Capital Uman), nefinalizarea cadrului procedural“, a precizat Rovana Plumb.

Chiar dacă înregistrează întârzieri mari privind decontarea banilor europeni din exerciţiul financiar 2014-2020, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în ultimele cinci luni ale acestui an, promite decontarea a 5,2 miliarde euro, din care 3,3 miliarde euro aferente Politicii Agricole (pentru care este responsabil MADR) şi 1,9 miliarde aferente politicii de coeziune. Cu toate acestea, Ministerul Fondurilor Europene nu are un calendar pentru acreditarea autorităţilor de management.

În schimb, Rovana Plumb a mai explicat că procesul de acreditare presupune transmiterea către autoritatea de audit a pachetelor de desemnare, apoi evaluarea autorităţilor responsabile de managementul şi controlul fiecărui program de către autoritatea de audit din România şi emiterea unei opinii referitoare la conformitatea sistemului cu cerinţele de acreditare.

Conform Ministerului Fondu­rilor Europene, există 103 apeluri, al căror buget total se ridică la 15,88 miliarde euro, reprezentând aproximativ 57,4% din alocarea totală disponibilă pentru implementarea programelor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI).

„Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a finalizat şi transmis Autorităţii de Audit până la sfârşitul lunii aprilie pachetele de documente necesare acreditării tuturor programelor operaţionale aferente politicii de coeziune. În cazul acestor sisteme de management şi control s-au derulat misiuni de audit pentru verificarea cerinţelor de acreditare cuprinse în regulamentele şi ghidurile europene, iar termenul estimat pentru finalizarea procesului de desemnare a autorităţilor responsabile cu gestionarea şi controlul programelor operaţionale pentru care pachetele de documente necesare acreditării au fost transmise autorităţii de audit este luna iulie 2017“, a adăugat ministrul Fondurilor Europene.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ