ANAF a publicat un proiect de ordin care prevede „regularizarea contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele fizice” pentru veniturile realizate în anii 2016 şi 2017

0
577
anaf

În acest sens, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmează să emită decizii de impunere anuală.

Decizia de impunere este un act administrativ fiscal emis de organul competent, prin care se stabileşte cuantumul sumelor datorate de un contribuabil sistemului bugetar, respectiv al sumelor de restituit de la buget în perioada impozabilă, pentru fiecare categorie de venit (impozit, taxă, contribuţie etc.) în parte.   Decizia de impunere este un titlu de creanţă, cu caracter executoriu. Sunt asimilate eciziei de impunere, potrivit legii, următoarele acte administrative fiscale: deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată; deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidate; deciziile privind bazele de impunere; deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere etc.

În referatul de aprobare al proiectului de ordin, se arată:  „Potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru veniturile realizate în anii 2016 şi 2017, stabilirea şi regularizarea contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele fizice se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere anuală, pe baza datelor declarate de contribuabili în declaraţia privind venitul realizat sau în Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datoratede persoanele fizice, Capitolul I „Date privind veniturile realizate în anul 2017”, după caz”.

Definiţia regularizării este „operaţiune de modificare a unor conturi, ca urmare fie a înregistrării unor cheltuieli ce trebuie repartizate între două sau sau mai multe exerciţii contabile, fie a constatării unui venit care a fost obţinut sau a unei cheltuieli care a fost efectuată, dar care nu au fost înregistrate”.

Concret, la ordinul lui Ionuţ Mişa, toate declaraţiile unice depuse în acest an privind veniturile realizate pe anul trecut, dar şi alte declaraţii fiscale depuse de contribuabili pentru anul 2016 vor fi verificate de inspectorii ANAF pentru a vedea dacă sumele raportate corespund realităţii şi dacă au fost plătite contribuţiile pentru fondurile de pensii de stat şi cele aferente serviciilor medicale.

În urma acestor verificări, ANAF va trimite decizii de impunere, în cazul în care aceste diferenţe nu sunt plătite în timpul recomandat urmând să pună popriri pe conturile contribuabililor.

„Până la data de 30 octombrie 2018, organul fiscal central competent stabileşte obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele fizice pentru anii fiscali 2016 şi 2017, emite şi transmite deciziile de impunere anuală pentru aceste obligaţii. Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile fiscale subordonate acestora, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”, se arată în proiectul de ordin semnat de preşedintele ANAF, Ionuţ Mişa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ