Amnistia fiscală va fi o eșalonare a datoriei principale și se vor șterge dobânzile și penalitățile

0
156

Într-o întâlnire cu mediul de afaceri, reprezentanții Ministerului Finanțelor le-au vorbit despre amnistia fiscală. Practic, se dorește un echilibru, în ceea ce privește aministia fiscală. Li s-a spus că nu este o amnistie, ci o restructurare financiară, o eșalonare a datoriei principale.

Tratament diferit pentru societățile care au plătite taxele la zi. 

Dacă firma are nevoie de bani, poate chiar de făcut o plată către un partener și trebuie să plătească taxele, acestea pot fi amânate pentru o dată ulterioară, dar să fie în același an fiscal.

Surse din Ministerul Finanțelor au declarat că amnistia fiscală ar putea fi adoptată în luna aprilie, dar este vorba despre restructurare financiară. Potrivit acestora, companiile vor rămâne cu plata principalului datoriei, dar eșalonată pe o anumită perioadă de timp.

„Am discutat cu multe persoane din mediul de afaceri și toate au zis că este bine dacă o facem așa. Cred că e bine așa. Vor plăti doar datoria principală, se vor șterge dobânzile și penalitățile”, au spus acestea.

Ideea amnistiei fiscale a apărut anul trecut, pe la jumătatea anului. Pornită de la o ironie a președintelui PSD, Liviu Dragnea, cu privire la casele președintelui Klaus Iohannis, a fost rapid îmbrățișată de către Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici, care nu au reușit totusi să anunțe un proiect în 2018, dar informații din zona ministerului despre cum ar putea arăta au tot curs.

Pe 5 iulie, Liviu Dragnea i-a întrebat pe șeful ANAF, Ionuț Mișa, și pe Eugen Teodorovici dacă au „de gând să recupereze sutele de mii de euro de la dl. Iohannis”, în contul chiriei încasate pentru casa din centrul Sibiului pe care a pierdut-o în instanță.

„Dacă au atât de mulți bani la buget și nu au nevoie de ei poate dăm drumul la o amnistie fiscală”, a comentat Dragnea, ironic.

Consilierul de stat al premierului Vasilica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunțat că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare și include ștergerea datoriilor unor companii, precizând însă că „astfel de lucruri se fac, nu se discută.”

Tot el a spus că statul român se află în situația în care există datorii ale afaceriștilor și ale persoanelor fizice de 98 de miliarde de lei.

„Este de analizat dacă amnistia fiscală trebuie să se facă. Trebuie să existe o dezbatere și, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute așa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu ușile închise”, a completat Vâlcov, potrivit Mediafax. 

La finalul lunii august 2018, Teodorovici spunea că în săptămânile următoare va veni cu o variantă. Acest lucru nu s-a întâmplat. El a afirmat atunci că n-ar mai trebui denumită amnistie fiscală, ci altfel, cel mai apropiat sens fiind cel de restructurare financiară.

„Hai să schimbăm denumirea, pentru că se face o confuzie aici. Poate o numim restructurare financiară, la nivel de companii, pentru că au fost foarte multe păreri – pro, contra, discuţii, dezbateri şi aşa mai departe”, a spus ministrul Teodorovici.

Mai recent, pe 19 martie 2019, Eugen Teodorovici, a anunțat, la un post de televiziune, că amnistia fiscală va fi discutată în Guvern în luna aprilie, iar măsura va viza atât mediul privat, cât și pe cel de stat.

„Amnistia fiscală vine, curând. Cei care ne urmăresc să nu creadă că pot să nu plătească la stat. Este pentru trecut. Această propunere va fi foarte bine primită de mediul de afaceri”, a spus Eugen Teodorovici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ