Agenția Națională pentru Resurse Minerale va anunța oficial reluarea procedurilor de concesionare de către statul român a unor noi perimetre cu zăcăminte de țiței și gaze

0
936

Ultima astfel de rundă de licitație, a X-a, a fost organizată de ANRM în urmă cu exact 10 ani, în 2009, și a inclus atât perimetre onshore, cât și offshore.

Se anticipa de mai demult că, anul acesta, ANRM să organizeze o nouă rundă de licitație (runda a Xl-a) pentru concesionarea de noi perimetre de explorare și exploatare de hidrocarburi către companiile petroliere interesate, însă informații similare au circulat și în ultimii doi ani precedenți, fără a fi în cele din urmă confirmate.

“Săptămana viitoare, ANRM va face anunțul oficial prin care va deschide runda a XI-a de licitație prin care vor fi oferite spre concesionare 28 de blocuri de explorare de hidrocarburi”, spune acum consilierul pe probleme de energie al premierului, Florin Ciocănelea. El nu a precizat, prezent la conferința Energy Strategy Summit, organizată de Energynomics, dacă printre cele 28 de perimetre care vor fi scoase la licitație înspre concesionare se află și blocuri onshore, și offshore.

În urmă cu 2 ani, în 2017, reprezentanții ANRM declarau că Agenția va scoate la concesionare 28 de perimetre petroliere, din care șase offshore, abia după reglementarea cadrului fiscal din domeniu. Un grup de lucru interministerial lucra la acea dată la un proiect privind un nou sistem de calcul al redevențelor, a cărui revizuire a fusese anunțată, dar amânată repetat de guvernele anterioare. Între timp, a fost a adoptată Legea privind exploatarea resurselor offshore de hidrocarburi, iar povara fiscală asupra sectoului upstream a fost majorată, măsuri care au nemulțumit industria petrolieră.

ANRM vrea aproape să-și dubleze numărul total maxim de posturi, de la 126 în prezent la 240, principalul argument fiind că instituția anticipează intensificarea operațiunilor petroliere derulate pe teritoriul României, ceea ce face necesară întărirea capacității administrative a instituției.

“Raportat la atribuțiile Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în special cele privind domeniul petrolier, unde se preconizează o creștere semnificativă a volumului de operațiuni petroliere, structura organizatorică actuală și numărul de personal ale acestei autorități competente considerăm că trebuie reanalizate și modificate astfel încât să se asigure întărirea capacității administrative atât la nivel central, cât și la nivel teritorial”, se arată într-un document guvernamental.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here