Adrian Sarbu – evazionistul Pro care a fentat statul roman cu 14 milioane de euro cheltuia lunar peste 500.000 de euro din care peste 100.000 erau destinati fostelor neveste si amantelor, beneficiare directe ale schemei de spalare de bani inventate de mogulul puscariabil

0
19760

Fondatorul Pro TV, Adrian Sârbu, toca anual cu familia şi cu prietenele sale milioane de euro, bani scoşi fraudulos din firmele pe care le controla. Pentru a putea trăi pe picior mare, Sârbu ţinea trustul de presă într-o situaţie de „cruntă nefinanţare”.

Fondatorul trustului Pro, Adrian Sârbu, cheltuia după bunul plac banii firmelor pe care le controla, arată procurorii Parchetului General care l-au trimis în judecată pentru un prejudiciu adus statului de circa 14 milioane de euro. Trustul de presă s-a ales şi el cu o „gaură“ de milioane de euro de pe urma extravaganţelor patronului.

Foştii angajaţi ai trustului de presă le-au vorbit procurorilor despre „cheltuielile personale uriaşe“ ale lui Adrian Sârbu şi ale familiei sale, care trebuiau acoperite din banii firmelor pe care le controla. De banii trustului de presă au beneficiat părinţii lui Adrian Sârbu (Dihoru Ecaterina şi Sârbu Gheorghe), fostele soţii (Lavinia Sârbu şi Eugenia Sârbu), fiicele acestuia (Alma Sârbu, Ana Sârbu şi Ancuţa Bunda), dar şi prietenele sale – Maria Apostol, Ana Cristina Iacob sau Dvorska Jitka.

Divorţ costisitor

„Cheltuielile personale uriaşe“, care depăşeau cu mult nivelul veniturilor lunare declarate ale lui Sârbu, au fost relevate în urma unei percheziţie informatice. În laptopul Lilianei Şerban, asistenta personală a mogului şi, totodată, omul său de încredere, a fost găsită, printre alte documente, o „convenţie“ încheiată la data de 30 mai 2015 de către Adrian Sârbu cu fosta sa soţie Eugenia (Janine) Sârbu.

Documentul stabilea ce sume se angaja Adrian Sârbu să plătească pentru întreţinerea fostei neveste:

– pe durata de viaţă a Eugeniei Sârbu, suma de 5.000 euro lunar, în avans întreaga sumă pentru fiecare an de plată, la începutul anului, până la 31 ianuarie;

– suma de 22.000 euro lunar, destinată să acopere cheltuielile referitoare la imobilele unde Eugenia Sârbu şi fiica minoră vor trăi. Anchetatorii au stabilit că, în final, Sârbu a acceptat să îi achite fostei neveste suma de 38.000 euro lunar;

– până la 60.000 euro pe an, pentru a finanţa cheltuielile referitoare la vacanţele comune ale Eugeniei Sârbu şi fiicei minore, suma de 30.000 euro urmând a fi plătită în avans, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an;

– să menţină pentru societăţile Eugeniei Sârbu dreptul de a avea sediul social în spaţiile Studiourilor Media Pro SA (MPS), pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, şi să garanteze că societăţile conduse de el vor face comenzi ce nu vor putea fi inferioare sumei de 10.000 euro/lunar. Cheltuieli personale uriaşe Angajaţii lui Adrian Sârbu ţineau evidenţa exactă a sumelor de bani scoase fraudulos din firme.

Aceste documente au căzut în mâna anchetatorilor, deşi, după ce au fost făcute primele descinderi la Studiourile Buftea, în aprilie 2014, Sârbu ar fi dat ordin să fie distruse.

Astfel, din documentul intitulat „TOTAL – Family Budget – 2009“, rezultă că în cursul acelui an, Adrian Sârbu şi familia sa au tocat, în total, 9,5 milioane de euro. Meticuloşi, angajaţii mogului au notat cheltuielile pentru fiecare membru de familie în parte. Cei mai mulţi bani a spart şeful, adică 5,8 milioane de euro.

Evidenţa cheltuielilor pe anul 2012, arată că familia mogulului a avut nevoie de 6,5 milioane de euro pentru a trăi decent. Sârbu şi-a tras şi de data aceasta partea leului, însuşindu-şi 4,7 milioane de euro.

Deşi toca milioane de euro anual, la Fisc, Adrian Sârbu declara venituri infime. Concret, în 2012, el menţiona venituri din profesii libere şi comerciale de 372.052 lei (86.523 euro) şi venituri din convenţii civile cu SC Mediafax SA de 1.845.742 lei (429.242 euro). Cum s-a apărat Sârbu În cursul urmăririi penale, Adrian Sârbu a refuzat să dea declaraţii, afirmă procurorii. Însă din cererile pe care le-a făcut în apărarea sa reiese că mogulul pretinde că nu ar fi solicitat nimănui să eludeze plata taxelor datorate statului, ci doar aplicarea măsurilor legale de eficientizare fiscală permise de lege.

Cât priveşte infracţiunea de spălare de bani, Sârbu susţine, în ciuda probelor, că nu a solicitat ridicarea unor sume de bani din casieriile societăţilor  Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL pentru a le folosi în interes personal sau pentru a plăti salarii „la negru“. Iar dacă administratorii şi directorii societăţilor au apelat la metode evazioniste, Adrian Sârbu a pretins că nu a ştiut niciodată, dat fiind că în perioada octombrie 2007 – august 2013 s-a aflat la Praga.

Sârbu a locuit o vreme în capitala Cehiei, fiind CEO al companiei Central European Media Enterprise (CME), cumpărătoarea postului de televiziune. Contrazis de subordonaţi Adrian Sârbu a fost contrazis de subordonaţii săi. Roxana Grigoruţă, preşedinta CA al Mediafax Group SA, a spus că Sârbu a controlat permanent firmele grupului, chiar şi de la distanţă. Astfel, în perioada în care era la Praga, Sârbu ţinea aproape zilnic video-conferinţe cu angajaţii din ţară, care îi raportau situaţia veniturilor şi a cheltuielilor de la firme.

Tot Grigoruţă a povestit anchetatorilor cum îşi cheltuia Sârbu leafa de CEO la Praga şi de ce avea nevoie de şi mai mulţi bani. Astfel, din salariul de 110.000 de dolari al mogulului media, aproximativ 70.000 de dolari erau viraţi lunar în contul unui împrumut contractat în Franţa pentru achiziţionarea unui apartament, iar alţi 21.000 de dolari se duceau pe un credit pentru un apartament de lux în Praga. În acest context, Sârbu solicita sistematic celor din ţară să-i trimită diverse sume de bani, să îi achite transportul cu avionul sau diverse obligaţii financiare din ţară.

Huzurul lui Sârbu, „cheltuieli de corporaţie“ Declaraţiile altor apropiaţi ai lui Adrian Sârbu l-au băgat la apă şi mai mult pe mogulul media. Astfel, Mihnea Vasiliu, acţionar până în anul 2006 în cadrul Publimedia Internaţional SA şi mâna dreaptă a lui Sârbu le-a spus anchetatorilor că sumele de bani scoase ilegal din firme erau destinate, în principal, cheltuielilor personale ale patronului. De suferit avea doar trustul de presă, aflat într-o stare de „cruntă nefinanţare“.

Vasiliu a arătat că şi-a vândut acţiunile deţinute Publimedia Internaţional SA „în contextul  unei stări de nemulţumire generată de colaborarea cu inculpatul  Sârbu Adrian, nemulţumit permanent de activitatea sa, dar şi de faptul că societatea se afla într-o situaţie de cruntă nefinanţare din partea acţionarului majoritar indirect, Sârbu Adrian“. Martorul a mai declarat că orice încercare de a obţine profit în cadrul Publimedia era sortită eşecului din cauză că, în permanenţă, apăreau „overhead-uri“ sau „cheltuieli de corporaţie“, acestea fiind denumirile prin care erau consemnate cheltuielile personale ale lui Adrian Sârbu în raportările financiare interne.

Sârbu cerea tot mai mulţi bani oamenilor săi de încredere, spunându-le că „are cheltuieli personale uriaşe“. Cine sunt complicii lui Sârbu Anchetatorii au arătat că faptele de care este acuzat Adrian Sârbu – evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani – nu ar fi fost posibile fără aportul subalternilor săi, care au făcut, practic, toate treburile „murdare“. Printre cei trimişi în judecată se numără Orlando Nicoară, fost director general în cadrul Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL, si actual şef la News.ro, Roxana Grigoruţă (fost administrator al Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL), Eugenia Bălan (fost administrator al Mediafax Group SA), Cosmina Noaghea (fost director general în cadrul Publimedia International SA), Sorin Nicolae Dinu (fost director financiar în cadrul Publimedia International SA şi Mediafax Group SA), precum şi avocaţii Liana Petrovici şi Gheorghe Dragoş Chiş.

Cosmina Noaghea, judecată pentru evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, nu a recunoscut acuzaţiile. Procurorii au arătat însă că Noaghea, în calitate de director general al Publimedia International, a semnat cu firma Sort Prod Imex SRL contractele de cesiune de drepturi de autor cu angajaţii, unul dintre mecanismele prin care se făcea evaziune fiscală. Totodată, aceasta ar fi semnat contracte fictive de prestări servicii de catering sau de transport cu Sort Prod Imex SRL).

Orlando Nicoară, este un alt pion al lui Adrian Sârbu. Acesta ar fi semnat actele adiţionale la contractele încheiate de societăţile Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL cu Digital Age Investment SRL şi Produktiv Complet Management SRL, cunoscând că sunt fictive. Totodată, el ar mai fi semnat şi contracte de cesiune de creanţă între firmele trustului, pentru eludarea taxelor către stat. Un alt personaj-cheie a fost avocata Liana Petrovici.

Deşi nu a recunoscut acuzaţiile, procurorii au arătat că avocata a întocmit şi avizat contractele prin care au fost create circuitele financiare fictive, având drept scop ascunderea şi disimularea modului în care sumele de bani au fost însuşite din firme. Procurorii au arătat că, în perioada ianuarie 2006 – august 2014, Adrian Sârbu i-a determinat pe administratorii, directorii generali şi directorii financiari ai societăţilor Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SA să evidenţieze în actele contabile operaţiuni fictive. El le cerea permanent directorilor să găsească modalităţi concrete de evitare a plăţii taxelor datorate statului.

Citeste mai mult: adev.ro/pbi6g9


Update:

Raspunsul redactiei la notificarea de mai jos primita de la avocatii domnului Adrian Sarbu prin care suntem somati sa inlaturam articolul publicat:

“Buna ziua,

prin prezentul e-mail va aducem la cunostinta ca am primit notificarea dumneavoastra si aceasta a fost trimisa catre departamentul juridic. Dorim de asemenea sa ii oferim clientului dumneavoastra, domnul Adrian Sarbu, dreptul la replica, iar in acest sens ne puteti trimite in decurs de o saptamana un punct de vedere pe care il vom publica pe www.sfin.ro.

Saptamana Financiara”

Update 2:

Un articol care prezinta prejudiciul calculat de Parchet – 14 milioane de euro.

Adrian Sarbu – prejudiciu calculat de Parchet – 14 milioane de euro

Mai jos redam si cateva linkuri care prezinta anchete jurnalistice menite sa informeze publicul in legatura cu anumite actiuni ale domnului Adrian Sarbu.

https://evz.ro/omul-de-afaceri-adrian-sarbu-trimis-in-judecata-pentru-infractiuni-economice.html
http://www.bursa.ro/kpmg-cere-atragerea-raspunderii-lui-orlando-nicoara-pentru-insolventa-mediafax-83629134
http://mobile.hotnews.ro/stire/20908225
https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/amp/1_570a6ff85ab6550cb8d57bc7
https://m.jurnalul.antena3.ro/stiri/justitie/adrian-sarbu-trimis-in-judecata-in-dosarul-de-evaziune-fiscala-de-la-mediafax-711212.html
https://www.paginademedia.ro/2016/04/adrian-sarbu-trimis-in-judecata-pentru-evaziune-fiscala
https://www.google.com/amp/s/www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/163965/adrian-sarbu-fondatorul-pro-tv-este-suspectat-de-evaziune-fiscala.html-amp
https://evz.ro/adrian-sarbu-ridicat-de-procurorii-dna.html

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here