Administratorii de pensii private se gândesc să se retragă din România

0
1072

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea susţine că cele şapte societăţi care administrează pensii private Pilon II, se gândesc să se retragă din România.

„OUG 114 le cere administratorilor fondurilor de pensii să aducă pe parcursul unui singur an majorări de capital de circa 800 milioane de euro, de 11 ori mai mult. Totodată, această sumă este de două ori mai mare decât suma tuturor comisioanelor brute încasate în ultimii 11 ani.

În acelaşi timp, OUG 114 reduce cu 70% nivelul maxim al comisioanelor ce pot fi percepute. În aceste condiţii, din ce înţeleg eu din discuţiile cu Asociaţia Pensiilor Private este că marea majoritate, dacă nu cumva toate cele şapte societăţi se gândesc să se retragă din România”, a declarat Valentin Lazea în cadrul Romanian Stock Market Summit 2019.

El mai spune că „este paradoxal” că în documentele privind aderarea României la euro recent adoptate de Guvern „se recunoaşte rolul important al Pilonului II în toate aceste trei domenii”.

„Se recunoaşte acolo că investiţiile pe bursă asigură cel puţin 15% din lichiditate, că fondurile vor asigura pensii decente pentru 7 milioane de participanţi, şi că vor finanţa guvernul în proporţie de 20%”, adaugă Lazea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here