Active nete de aproape 8 miliarde de euro la 30 iunie, în creștere cu 30%, în conturile fondurilor de pensii administrate privat

0
1279

Valoarea totală a activelor nete înregistrată la 30 iunie 2017 de fondurile de pensii administrate privat (Pilon II) a fost de 36,06 miliarde de lei (7,92 miliarde de euro), ritmul anual de creștere fiind de 30,76% (29,82% raportat la moneda euro), potrivit unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Creșterea față de decembrie 2016 a fost de 14,61% (14,28% raportat la moneda euro). “În primul semestru din 2017 s-au virat către fondurile de pensii administrate privat 3,42 miliarde de lei (0,75 miliarde de euro), cu o medie de 552,86 milioane lei/lună. Comparativ cu primul semestru din 2016, valoarea totală a contribuțiilor virate în semestrul I din 2017 a crescut cu 20,47%. Creșterea valorii contribuțiilor virate a fost determinată de creșterea constantă a câștigului salarial mediu brut pe economie, dar și de eliminarea, începând cu luna februarie ac., a plafonului pentru contribuțiile de asigurări sociale (CAS) echivalent cu cinci salarii medii brute pentru persoanele care obțin venituri din salarii, sau asimilate acestora, astfel că acestea vor plăti CAS pentru întregul venit realizat”, se spune în document.

ASF precizează că faptul că, începând din luna martie ac., cota de contribuție pentru acest an este de 5,1%, valoare similară cu cea din anul 2016 (în luna martie se virează contribuțiile aferente lunii ianuarie 2017). Numărul participanților cu contribuții în luna iunie 2017 a fost de 4,06 milioane persoane, înregistrând o creștere de 1,94% comparativ cu iunie 2016 și de 12,57% comparativ cu decembrie 2016. La 30 iunie 2017, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 5.404 lei (1.187 euro).

În intervalul analizat iunie 2016 — iunie 2017 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 27,22 milioane lei, din care 19,00 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, reprezentând 69,89% din total plăți efectuate (2.350 participanți), 7,86 milioane lei ca urmare a decesului participantului, 28,91% din total (2.540 beneficiari) și 0,33 milioane lei ca urmare a invalidității, 1,20% din total (94 participanți). Plățile totale au înregistrat o creștere semnificativă de 112,74 % în iunie 2017 comparativ cu iunie 2016, în special ca urmare a creșterii plăților aferente deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

Conform raportului ASF, 6,92 milioane de participanți erau înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la sfârșitul lunii iunie 2017, cu un avans anual de 3,47%. Comparativ cu decembrie 2016, numărul de participanți a crescut cu 1,74%. Pe parcursul primului semestru din 2017, creșterea lunară a numărului de participanți a înregistrat un ușor trend descrescător, cu o ușoara revenire în luna iunie anul curent (0,18%).120.000 de participanți noi în sistem au fost înregistrați în primul semestru din acest an, cu 7,69% mai puțin decât în perioada similara din 2016 (130.000 de persoane).

La sfârșitul lunii iunie 2017, distribuția participanților pe gen a fost următoarea: 52,09% — bărbați și 47,91% — femei. În ceea ce privește distribuția pe vârstă, raportul participanților cu vârstă de până la 35 de ani comparativ cu cei cu vârstă de peste 35 de ani era 46,41% la 53,59% la 30 iunie 2017. În intervalul iunie 2016 — iunie 2017, 1.236 participanți s-au transferat între fondurile de pensii administrate privat, activele transferate atingând 12,42 milioane lei. Fondul de pensii care a primit cei mai mulți participanți transferați (768) și valoarea cea mai mare a activului transferat (7,66 milioane lei) a fost FPAP NN. În cazul fondurilor de la care s-au transferat participanții, FPAP METROPOLITAN LIFE s-a situat pe primul loc cu 3,57 milioane lei și 362 participanți.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here