Abia s-au învăţat: Guvernul ia şi în acest an 90% din profitul realizat anul trecut de firmele de stat , care va fi vărsat la buget, sub formă de dividende

0
464
Guvernul va ataca la Curtea Constituțională legea salarizării

„Mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea generală a acţionarilor/Consiliul de administraţie, după caz, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2017 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat”.

Măsura este luată pentru al doilea an consecutiv, după ce, la începutul anului trecut, Guvernul a aprobat un memorandum similar, prin care cel puţin 90% din profitul net al companiilor va fi distribuit către acţionari.

Întrebat cum îşi vor asigura companiile necesarul de investiţii, dacă statul le cere dividende suplimentare, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat în luna septembrie că societăţile de stat nu au investit sumele de bani pe care le-au strâns până acum ‘la saltea’, astfel că distribuirea acestora sub formă de dividende le va da societăţilor un impuls să investească mai mult din capitalurile proprii.

„Cred că este momentul să privim în mod diferit lucrurile şi chiar să mergem până acolo încât să schimbăm cultura organizaţională în companiile româneşti. Cred că principiul acela cu ţinutul banilor la saltea nu mai este de actualitate, atât în România, cât mai ales în domeniul energetic. Nu văd nimic rău ca, din dividendele nerepartizate şi acumulate şi, cum spuneam mai devreme, cu permisiunea dumneavoastră, ţinute la saltea pe dobânzi foarte mici, chiar negative uneori, nu văd cu ce au ajutat companiile în investiţiile pe care le-au făcut până acum”, a spus secretarul de stat într-o conferinţă de presă.

Tudorache a subliniat că nici până acum companiile nu au făcut investiţii, deşi au avut aceste rezerve de bani.

„Este în mod evident că nu acesta (lipsa banilor – n.r.) a fost motivul pentru care nu s-au făcut investiţii şi nu s-au dezvoltat. Acum s-a luat pe bună dreptate această decizie de a se distribui o parte din rezervele speciale. Nu sunt decapitalizate aceste companii, nu au rămas fără bani. Cred că şi pentru a-i impulsiona să pună capitalurile să investească şi să producă în continuare. Cred că această siguranţă că stau pe o saltea de bani nu a fost benefică şi nu cred că ne-a dus într-acolo încât să avem acel ritm de dezvoltare dorit de toţi. Cred că este momentul în care conducerile companiilor din domeniul energetic să pedaleze foarte tare pe creşterea investiţiilor”, a adăugat oficialul ministerial.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ