42,8 milioane euro fonduri europene, la dispoziţia fermierilor, ca să îşi asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile

0
902

Ministerul Agriculturii a anunţat că fermierii îşi pot asigura culturile cu bani europeni, iar de la 1 aprilie se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura “Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu scopul de a încuraja fermierii să îşi asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi inundaţii, secetă, grindină, îngheţ, ploi torenţiale, tornade sau furtuni.

“Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanţare pentru această submăsură este împărţită în două etape: pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă”, arată un comunicat emis de Ministerul Agriculturii.

Etapa curentă de depunere a dosarelor cererilor de finanţare, aferentă culturilor de primăvară, se desfăşoară în intervalul 1 aprilie – 30 noiembrie 2019.

Alocarea financiară pentru întreaga perioadă de programare este de 42,79 milioane euro, depunerea dosarelor cererilor de finanţare realizându-se continuu până la epuizarea fondurilor.

“Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de: 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO); 55% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO”, informează Ministerul Agriculturii.

Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia o asigurare pentru riscurile prevăzute, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contractul de asigurare. Condiţiile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul solicitantului publicat pe pagina de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here