Acord UE – Marea Britanie

0
3461
Acord UE - Marea Britanie

În timp ce premierul Slovaciei vrea un ,,proces dureros,, de ieșire al Marii Britanii din UE, premierul Theresa May anunță un acord UE – Marea Britanie.

Theresa May, prim-ministrul britanic, afirmă că statele membre ale Uniunii Europene vor semna un acord comercial cu Marea Britanie, informează Reuters.

Acord comercial avantajos

Premierul britanic susţine că ţările care fac parte din Blocul comunitar ar putea beneficia la rândul lor de un acord comercial avantajos semnat cu Marea Britanie. May a solicitat companiilor britanice să preia oportunităţile oferite de Brexit. Declarațiile Theresei May vin după ce premierul slovac, Rober Fico, a declarat că procesul negocierilor Brexitului va fi unul “extrem de dureros” pentru Marea Britanie.

“Cele 27 de state vor semna un acord cu noi (Marea Britanie, n. red.), vom negocia cu ele. Vom fi ambiţioşi în privinţa lucrurilor pe care vrem să le obţinem pentru Marea Britanie. Cred în relaţiile de comerţ avantajoase, aşa cum am mai spus, doresc ca Marea Britanie să devină un lider global al comerţului liber”, a adăugat May.

,,Cetățeni de clasa a doua,,

Robert Fico, premierul Slovaciei, a declarat luni că Uniunea Europeană se va asigura că procesul de ieşire al Marii Britanii din Blocul comunitar va fi unul “extrem de dureros”, spunând că Marii Britanii nu i se va permite să transforme muncitoriii care fac parte din statele membre UE în “cetăţeni de clasa a doua”, în timp ce statul britanic încă se bucură de beneficiile pieţei libere.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here