85% din arieratele firmelor, care  însumau la finalul lunii iulie 98,2 miliarde lei, nu se pot recupera

1
1293
firme

Plățile restante acumulate în timp, ale persoanelor juridice, ca urmare a neachitării obligațiilor față de furnizori, bănci, bugete însumau 98,2 miliarde lei, la finalul luni iulie 2018, fiind cu 10% mai mari decât în 2015, reiese nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență referitoare la modificarea Legii insolvenței.

Potrivit HotNews.ro, în structură, arieratele recuperabile au scăzut cu 27%, de la peste 19,94 miliarde lei în anul 2015, la circa 14,5 miliarde lei, în 31 iulie 2018. Arieratele nerecuperabile au crescut cu peste 20%, la 83,77 miliarde lei.

Arieratele aferente contribuabililor care intră sub incidența legislației privind insolvența (incluse în categoria arieratelor nerecuperabile) au înregistrat, la rândul lor, creșteri de peste 9%, în aceeași perioadă, la 63,2 miliarde lei.

“Situația la 31 iulie 2018 relevă faptul că la această dată un număr de 28.620 contribuabili se aflau sub incidența legislației privind insolvența, din care 6.441 – în insolvență, 1.367 – în reorganizare și 20.812 – în faliment. De asemenea, s-a constatat că valoarea obligațiilor fiscale constituite după data intrării în procedura insolvenței înregistrează o creștere de 150% față de valoarea arieratelor existente la data intrării în insolvență”, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit acesteia, 76% din arieratele nerecuperabile sunt aferente contribuabililor aflați în procedura insolvenței, iar rata de încasare a arieratelor nerecuperabile este de aproximativ 4,6%.

Rata de colectare a arieratelor aferente companiilor aflate în reorganizare este de 11,5%, aceasta vizând creanțe din planul de reorganizare și creanțe curente, în timp ce rata de recuperare din masa credală se situează la 0,28% din veniturile bugetului general consolidat colectate de ANAF.

 

1 COMMENT

  1. Fratilor, daca tot incercati sa faceti ceva, urmati exemplul lui Manole, si puneti si ultima caramida. Mai sapati – daca aveti terenul la dispozitie – si puneti pe hartie si o analiza mai detaliata a arieratelor alora.
    Pe mine m-ar interesa o impartire al sumei respective intre sectorul privat si cel de stat, si o evidentiere separata (din care) a tot ce inseamna dobanzi, penalitati , majorari pe care calculatoarele alea de la fisc le tot adauga la obligatiile de baza. Si s-ar putea sa aveti surpriza ca in suma aia mare, accesoriile la obligatiile de baza sa reprezinte mai mult de 50%. din totalul arieratelor si pe cale de consecinta rata de recuperare sa poata fi privita din alta perspectiva. Asa, din cate stiu eu, la capitolul “accesorii calculate pentru obligatii”, a fost o perioada in care fiscul a fost la concurenta cu amaneturile si undeva pe langa camatari.

Leave a Reply to Raileanu Mihai Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here