4 plante surprinzătoare care combat febra musculară

0
1630

Ai avut vreodată febră musculară după un antrenament la sală? Un antrenament serios la sala de forţă are ca efect o febră musculară, cel puţin în cazul în care nu ai fost obişnuit cu acest tip de exerciţiu fizic.

Încălzirea premergătoare antrenamentului se face tocmai în sensul pregătirii corpului pentru efortul ce va urma. Totuşi, febra musculară apare datorită acumulării de acid lactic în ţesuturile muşhilor, ca un produs secundar al suprasolicitării fizice. Chiar şi în cazurile în care nu eşti pentru prima oară în sala de forţă, o greutate suplimentară sau exerciţii diferite pot să îţi cauzeze febră musculară.

Efectul benefic asupra sănătăţii, precum şi buna dispoziţie şi încrederea în sine dată de antrenamentele la sală ar fi mai bine primite de oricine dacă nu ar implica şi o febră musculară pe măsură. Ai trecut vreodată prin momente în care nici nu puteai să îţi ridici mâinile din cauza febrei musculare? Sau când urcai scările cu dureri mari din cauza febrei musculare la picioare?

Sunt doar câteva situaţii neplăcute care ne pot împiedica să dăm randamentul dorit zi de zi.

Dacă ai încercat şi tu anumite tratamente tradiţionale, cum ar fi o linguriţă de zahăr după antrenament, poate ai observat că nu ai avut efectul dorit. Febra musculară s-a instalat în ciuda tratamentelor “după ureche”.

Te invit să citeşti în continuare despre 4 plante surprinzătoare care combat febra musculară şi îţi readuc mobilitatea de dinaintea antrenamentului. Aceste plante naturale au primit girul comunităţii ştiinţifice. Şi tu poţi profita de pe urma efectelor sale pozitive asupra muşchilor obosiţi sau suprasolicitaţi.

Camforul

Ştiai că această plantă naturală a fost printre primele care au crescut în zona Hiroshima după căderea bombei nucleare în 1945?

Camforul este originar din Taiwan, sudul Japoniei şi peninsula Indochina. Este un copac care creşte până la înălţimea de 20-30 de metri şi este considerat veşnic verde. Florile sale sunt mici şi albe în timp ce frunzele au un aspect lucios.

A fost şi este în continuare folosit în ceremonii religioase şi în scopuri medicinale. În Antichitate, chinezii îi foloseau proprietăţile doar după ce copacul depăşea vârsta de 50 de ani. În Evul Mediu se credea că această plantă are proprietăţi miraculoase. Însă Marco Polo a fost cel care a introdus camforul în Europa. Astăzi, camforul are beneficii dovedite ştiinţific asupra durerilor de muşchi şi febrei musculare.

Camforul acţionează rapid asupra zonei afectate de suprasolicitare fizică şi relaxează grupele musculare. De asemenea, el reduce rapid inflamaţia de la nivel articular. Una dintre cauzele febrei musculare este inflamarea vaselor de sânge şi a ţesuturilor care apasă pe nervi. În acest sens, camforul are proprietăţi analgezice şi calmează durerea.

Rozmarinul

Ştiai că instituţii prestigioase, precum Universitatea din Maryland, au certificat şi aprobat folosirea uleiului de rozmarin pentru reducerea durerilor cronice?

Rozmarinul este un subarbust peren, înalt de doar 1.5 metri. Florile sale sunt de culoare albastru deschis, iar frunzele au formă aciculară şi sunt veşnic verzi.

Originar din zona mediteraneeană, rozmarinul este o plantă cu proprietăţi antiinflamatorii şi analgezice. S-a demonstrat că această plantă îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi ameliorează durerile musculare şi spasmele, două efecte secundare ale febrei musculare şi suprasolicitării fizice.

Un alt studiu a arătat faptul că uleiul de rozmarin poate acţiona la nivel local ca un analgezic sau în combinaţie cu alt medicament care să îi sporească eficienţa. Rozmarinul este unul dintre cele mai bune soluţii pentru reducerea inflamaţiilor şi combaterea suprasolicitării mușchilor, având proprietăţi antiinflamatorii, analgezice, antioxidante, antibacteriene şi antifungice.

Lavanda

Utilizată de obicei ca şi odorizant sub diverse forme, lavanda şi-a demonstrat eficienţa şi în cazul durerilor musculare în urma suprasolicitării fizice.

Lavanda este un subarbust originar din zona Alpilor care, mai apoi, s-a extins în toată Europa. Florile sale sunt de un albastru-violet intens în timp ce frunzele sunt verzi-cenuşii. Înălţimea subarbustului de lavandă este de doar 30-50 cm, însă anumite specii pot ajunge şi până la 1.5 metri. Are o rezistenţă bună la secetă şi nu este indicat să fie udată prea des.

Lavanda are proprietăţi analgezice ce ajută la reducerea durerilor de la nivelul muşchilor. Alte efecte ale lavandei la nivelul muşchilor sunt efectul antispastic, miorelaxant şi antiseptic.

Cuişoarele

Poate planta cea mai surprinzătoare din această listă – cuişoarele. Arborele care produce cuişoarele este originar din Indonezia, de pe o insulă cunoscută ca şi Insula Mirodeniilor. Cuişoarele sunt produse abia când arborele atinge vârsta de 20 de ani. Mugurii de floare sunt cuişoarele pe care le cunoaştem în principal ca şi condiment.

Cuişoarele conţin două substanţe importante în tratarea febrei musculare. Eugenolul este una dintre aceste substanţe cu rol antiinflamator, analgezic şi antibacterian. Această substanţă calmează durerea de la nivel muscular şi îndepărtează crampele. Quercetina este cealaltă substanţă din compoziţia cuişoarelor, având efect antioxidant şi rol de tonic venos.

Efectul analgezic al cuişoarelor îmbunătăţeşte circulaţia sangvină ceea ce duce la vindecare mai rapidă a ţesuturilor afectate de suprasolicitare fizică.

VAXICUM® SPORT este un unguent care conţine aceste plante naturale amintite mai sus. Are o formulă simplă şi naturală, cu efect rapid local. Recomandarea este să fie utilizat pentru un masaj atât înainte de efortul fizic, cât mai ales după antrenament pentru relaxarea muşchilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here