3,77 milioane dolari şi 1,94 milioane euro. Aceasta este suma pe care Statul Român trebuie s-o plătească pentru privatizarea „Oţelu Roşu“

0
856

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este obligată să plătească fraţilor Gavazzi despăgubiri de 12 ori mai mari decât a primit în schimbul acţiunilor combinatului „Oţelu Roşu”, în caz contrar riscând executarea silită. Acest aspect este menţionat într-un proiect de hotărâre de guvern, prin care fosta AVAS (APAPS sau FPS) cere Executivului să-i aloce banii din Fondul de rezervă bugetară, avertizând că tergiversarea plăţii către Marco şi Stefano Gavazii va aduce penalităţi şi dobânzi uriaşe.

 „… plata creanţei stabilită în sarcina Statului Român este necesar a fi efectuată cu caracter de urgenţă, pentru a evita punerea în executare silită a hotărârii menţionate atât pe teritoriul României precum şi pe teritoriul altor state trebuie avut în vedere faptul că întârzierea plăţii duce la acumularea de noi debite (dobânzi)”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În sprijinul solicitării, AAAS aminteşte că fraţii Gavazzi „au formulat pe mai multe căi cereri de plată, inducând faptul că Statul Român refuză nejustificat să pună în executare o hotărâre pronunţată de un tribunal internaţional, existând un impact negativ pe plan internaţional, fapt ce produce un grav prejudiciu de imagine”.

În aprilie 2017, fraţii Marco şi Stefano Gavazzi au câştigat la ICSID procesul cu statul român în litigiul privatizării Socomet Oţelu Roşu, România fiind obligată la plata unor despăgubiri de 1,89 milioane dolari şi 657.000 euro, plus costuri şi cheltuieli arbitrale de circa 313.000 dolari şi 1,08 milioane euro.

Ulterior, în iulie 2017, ICSID a rectificat sentinţa, constatând că a comis o eroare materială şi nu a luat în calcul la stabilirea despăgubirilor cuvenite italienilor şi banii plătiţi de aceştia pe acţiunile combinatului.  Suma finală decisă de Tribunal, inclusiv dobânzi, este de 3,77 milioane dolari şi 1,94 milioane euro.

În aprilie 1999, fraţii Stefano şi Marco Gavazzi au cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) 70% din acţiunile combinatului siderurgic Oţelu Roşu, în schimbul a numai 512.000 dolari.

Numită ulterior Gavazzi Steel, compania a intrat în faliment în 2003, iar o parte din activele sale, care formau oţelăria electrică, au fost cumpărate de către Ductil Steel. Cumpărătorii au reclamat România la ICSID în 2012, acuzând că statul şi-a încălcat angajamentul de a reeşalona sau de a şterge datoriile combinatului, măsura în schimbul căreia investitorii se angajau să efectueze investiţii în societate.

În schimb, conturile acesteia ar fi fost poprite pentru recuperarea respectivelor datorii, iar compania a intrat din această cauză în insolvenţă, iar ulterior în faliment.

Fraţii Gavazzi au cerut României despăgubiri mult mai mari, de peste 46 milioane dolari, reprezentând inclusiv pierderea şansei de a face profit din acest business, însă Tribunalul a acceptat doar pretenţiile enumerate mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here